Live

Video Crima din Cenei. Copilul de 13 ani a fost dus într-un centru al Protecției Copilului. Drepturile părinților au fost suspendate

Data publicării:
Locul crimei din Cenei Foto: Captură Digi24

Copilul de 13 ani, considerat principalul vinovat în cazul crimei din Cenei, a fost luat de autorități și dus într-un centru al Protecției Copilului prin ordonanță președințială. Hotărârea a fost luată după ce părinții minorului nu ar fi respectat măsurile de supraveghere impuse de specialiști. 

Decizia a venit după ce familia copilului nu ar fi respectat obligațiile pe care și le-a asumat în urma hotărârii Comisiei pentru Protecția Copilului prin care a fost instituită măsura de protecție specială a supravegherii acestuia, a transmis DGASPC Timiș. Conform informațiilor Digi24, se pare că părinții acestuia nu ar fi respectat programul de evaluare psihică și psihologică pe care minorul trebuia să îl urmeze în urma acestei măsuri.

Decizia are la bază o ordonanță președințială în vederea preluării în regim de urgență a minorului. De asemenea, DGASPC a transmis că drepturile părintești sunt suspendate până la pronunțarea plasamentului. Minorul va fi evaluat din toate punctele de vedere și i se vor acorda servicii specializate, conform recomandărilor specialiștilor, a transmis Protecția Copilului.

Amintim că minorul de 13 ani este acuzat că, împreună cu alți doi prieteni, ar fi participat la crima din localitatea Cenei. El nu este cercetat și se află în libertate pentru că nu poate răspunde penal.

Citește și:

Reacția lui Nicușor Dan în cazul crimei din Cenei, comisă de adolescenți: „Sunt două probleme care atacă tinerii de această vârstă”

Copilul de 13 ani implicat în crima din Cenei va fi evaluat medical şi psihologic. Ar putea fi instituţionalizat

Editor : A.M.G.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Reacția lui Nicușor Dan în cazul crimei din Cenei, comisă de adolescenți: „Sunt două probleme care atacă tinerii de această vârstă”

Marinescu vrea o strategie naţională pentru a combate infracţionalitatea în rândul minorilor. „Cea mai importantă e prevenţia”

Noi date în cazul accidentului din Timiș: șoferul avea în sânge un cocktail de droguri. Ce arată raportul toxicologic

Cazul accidentului cu 7 morți din Timiș. Doi dintre supraviețuitorii tragediei vor fi transportați în Grecia cu un avion militar

Partenerii noștri