România, dată în judecată de CE, la Curtea de Justiție a UE, pentru că nu a închis și nu a reabilitat depozitele de deșeuri

Data actualizării: Data publicării:
sediu si sgila CJUE
Curtea de Justiție a UE. Foto: Profimedia

Comisia Europeană a decis, vineri, să iniţieze o acţiune împotriva României la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene pentru nerespectarea obligaţiilor care îi revin în ceea ce priveşte depozitarea deşeurilor în temeiul Tratatului de aderare a României şi al Directivei privind depozitele de deşeuri (Directiva 1999/31/CE, astfel cum a fost modificată de Directiva (UE) 2018/850), informează un comunicat de presă al executivului comunitar.

Directiva le impune statelor membre obligaţia de a lua măsurile necesare pentru a închide şi reabilita depozitele de deşeuri cărora nu li s-a acordat o autorizaţie sau care nu îndeplinesc condiţiile de exploatare prevăzute de lege. Aceste obligaţii sunt esenţiale pentru prevenirea riscurilor pe termen lung la adresa sănătăţii umane şi a mediului cauzate de eliminarea necontrolată a deşeurilor şi de depozitarea deşeurilor netratate.

Derogarea tranzitorie acordată în temeiul Tratatului de aderare a permis anumitor depozite de deşeuri să funcţioneze până la 16 iulie 2017, dată după care toate depozitele de deşeuri neconforme trebuiau închise şi reabilitate. România a raportat că 92 de depozite de deşeuri au fost închise şi reabilitate, dar 15 situri funcţionează în continuare fără planuri clare de reabilitare.

Acesta este motivul pentru care Comisia a trimis României o scrisoare de punere în întârziere în octombrie 2020 şi un aviz motivat în februarie 2024. În pofida unor progrese, autorităţile române nu au abordat pe deplin preocupările exprimate, întrucât 9 situri nu sunt încă reabilitate. Comisia consideră că eforturile depuse de autorităţile române au fost până în prezent insuficiente şi, în consecinţă, iniţiază o acţiune împotriva României la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Directiva privind depozitele de deşeuri (Directiva 1999/31/CE, astfel cum a fost modificată de Directiva (UE) 2018/850) stabileşte standarde aplicabile depozitelor de deşeuri pentru a preveni efectele adverse la adresa sănătăţii umane, a apei, a solului şi a aerului. Scopul său este de a asigura o reducere progresivă a depozitării deşeurilor, în special a deşeurilor care sunt adecvate pentru reciclare şi pentru alte tipuri de valorificare. Aceasta urmăreşte, de asemenea, să prevină sau să reducă pe cât posibil efectele negative asupra mediului ale depozitării deşeurilor, pe parcursul întregului ciclu de viaţă al depozitului de deşeuri.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Părinţii lui Mario Berinde, răzbunare neaşteptată pe cei trei tineri care le-au ucis fără milă copilul...
Digi FM
O fostă concurentă "Chefi la cuțite", model și actriță, a murit într-un accident în Israel. Avea 41 de ani și...
Pro FM
Mira și iubitul ei s-au despărțit după "patru ani superbi". Comentariul lui Mihai Bendeac a primit sute de...
Film Now
Jamie Lee Curtis, dezvăluiri neașteptate la patru ani de când a câștigat primul premiu Oscar din carieră: „Nu...
Adevarul
Avram Iancu le cere românilor să-i doneze bani pentru a-și cumpăra o mașină nouă: „Cel mai ieftin model este...
Newsweek
Victorie pentru pensionari. Eliminarea CASS la pensiile peste 3.000 lei, la Înalta Curte. Ce șanse sunt?
Digi FM
Cum arată Jennifer Grey la 65 de ani. În curând începe filmările la continuarea "Dirty Dancing"
Digi World
Un studiu despre cafea pune sub semnul întrebării recomandările de consum pentru cei cu o afecțiune cardiacă...
Digi Animal World
Momentul când un crocodil atacă violent un bivol. Imaginile cu lupta pentru supraviețuire au devenit virale
Film Now
Cine este femeia despre care s-a spus că ar fi noua cucerire a lui Ben Affleck. Modelul de 28 de ani a rupt...
UTV
Carmen Tănase vorbește despre întâlnirea cu Brigitte Bardot. „M-a făcut să nu mai mănânc carne șapte ani”