Video Pe urmele eroilor de la Timișoara. Zeci de elevi au participat la o vânătoare de indicii pe traseul Revoluției din 1989
Lecție pe viu despre istoria recentă, la Timișoara. Zeci de elevi au participat la o vânătoare de indicii bazată pe traseul Revoluției din 1989. Luni, 15 decembrie 2025, s-au împlinit 36 de ani de la momentul care a aprins scânteia Revoluției anticomuniste.
De ce s-au bătut două femei la Timișoara: un influencer din campania lui Călin Georgescu, în mijlocul scandalului
Bătaie pe treptele unui hotel din Timișoară între iubita unui bărbat și presupusa lui amantă
36 de ani de la Revoluția din 1989. Pe 16 decembrie, timișorenii au strigat „Jos Ceaușescu”
Caz straniu într-o școală din Timișoara: în clase și pe holuri miroase ca la dentist. Nimeni nu își explică situația
Preț-record la carburanți, după a patra scumpire într-o singură lună. Motorina a sărit de pragul psihologic de 8 lei/litru. Ce urmează
Primarul Timișoarei: Un angajat de la ISC ziua mă controlează, noaptea mă înjură pe Facebook. Instituțiile sunt folosite politic
„Nu vrem să respectăm legea, d-aia se întâmplă!”. România rămâne campioana Europei la morți pe șosele. Ce spun șoferii
Austeritatea scurtează târgurile de Crăciun. Orașul care a amânat deschiderea oficială cu o săptămână, ca să reducă cheltuielile
Zeci de liceeni din Timișoara au pornit în căutarea poveștilor ascunse din spatele evenimentelor din decembrie 1989, sub forma unei vânători de comori.
„După ce ați primit toate informațiile de la Vic, mergeți la punctul zero al Revoluției de la Timișoara. Știți unde e. E aici în zona Maria, peste liniile de tramvai. Aici trebuie să identificați clădirea reprezentativă pentru începerea Revoluției de la Timișoara”, se arăta în instrucțiunile primite de elevi.
Fiecare echipă a avut de respectat reguli stricte: fără informații de pe internet.
„Ca însoțitor, trebuie să nu îi pierd din vedere și să îi urmăresc peste tot, să mă asigur că sunt în siguranță, e cel mai important lucru. Și să nu intervin în sarcinile pe care le au de rezolvat”, spune Adina Nasta, profesoară la Liceul „Vlad Țepeș” din Timișoara.
Rând pe rând, elevii au marcat locurile-cheie din oraș pentru revoluția de acum 36 de ani. Istoria a ieșit astfel din manuale și a fost trăită de liceeni.
„E o metodă foarte bună de a învăța, este prin joacă și exact prin jocul ăsta, concursul ăsta ne ajută pe noi să învățăm lucruri cu care, cu siguranță, vom rămâne toată viața”, e de părere o elevă.
„Când am auzit de concursul acesta, am spus că o să fie sigur o aventură care o să ne placă și o să ne bucurăm foarte mult!”, a completat altcineva.
„Mi se pare foarte interesant ca noi, generația noastră, să poată să retrăiască, practic, traseul și pașii pe care ei i-au făcut acum 36 de ani”, a constatat o elevă.
„Revoluția a fost un moment foarte important, pe care ar trebui toată lumea să îl cunoască”, a concluzionat un alt adolescent.
Aventura liceenilor s-a încheiat în Piața Victoriei, unde Timișoara a devenit primul oraș liber de comunism.
reporter: Mihai Vălușescu
operator: Mihai Pop
Editor : Izabela Zaharia
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News