Volodimir Zelenski anunță că a vorbit cu Nicușor Dan despre proiecte energetice comune. „Este crucial să le realizăm pe toate”

Data actualizării: Data publicării:
nicusor dan si volodimir zelenski
Nicușor Dan și Volodimir Zelenski la summitul B9 de la Vilnius. Foto: presidency.ro

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski spune că a discutat cu omologul său român Nicușor Dan despre proiecte din domeniul energiei, care pot consolida semnificativ securitatea energetică a celor două țări.

„Am discutat cu Nicușor Dan despre proiecte energetice comune care pot consolida semnificativ securitatea energetică atât a Ucrainei, cât și a României. Este crucial să le realizăm pe toate. Echipele noastre vor continua discuțiile la nivel ministerial”, a scris Zelenski pe Facebook.

„Îi mulțumesc președintelui și poporului român pentru sprijinul acordat”, a adăugat el.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Declarația vine în condițiile în care Rusia a atacat constant sistemul energetic al Ucrainei. De altfel, oficialii ucraineni au acuzat Rusia de „terorism energetic” prin atacarea centralelor electrice și a instalațiilor de gaz în mijlocul celei mai aspre ierni din acest război. Ei au spus că Moscova încearcă să forțeze Kievul să cedeze, în timp ce administrația Trump a împins părțile beligerante la negocieri de pace, în efortul de a pune capăt războiului pe scară largă al Rusiei, care va intra în al cincilea an luna viitoare.

Despre ce proiecte este vorba

Ministerul Energiei de la București a precizat că autorităţile din România şi Ucraina au discutat vineri despre consolidarea interconectărilor energetice şi creşterea capacităţii de schimb transfrontalier de energie electrică.

„În cadrul discuţiilor purtate la nivel tehnic şi instituţional pentru consolidarea interconectărilor energetice şi creşterea capacităţii de schimb transfrontalier de energie electrică, au fost abordate următoarele teme: construirea interconectorului electric de 400 kV Cernăuţi-Suceava (pe teritoriul României, proiectul este gestionat de Transelectrica); modernizarea liniei electrice de 110 kV Porubne-Siret, care va permite alimentarea cu energie electrică a locuitorilor din regiunea Cernăuţi”, a precizat instituţia citată de Agerpres.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate fi scos un copil din testament? Partea din avere la care poate avea dreptul chiar dacă părintele nu i-a...
Digi FM
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au pierdut toți...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lady Gaga, în al nouălea cer după ce a devenit mamă. Își dedică tot timpul bebelușului: „Nu vrea să rateze...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Zendaya, de nerecunoscut la premiile Emmy 2026. Rochia transparentă și tunsoarea pixie au atras toate...
Adevarul
Ucraina anunţă că a lansat operaţiunea „Vivaldi”, o ofensivă în nordul regiunii Doneţk
Newsweek
Erori de 100.000.000 € la recalcularea pensiilor. Unele pensii, crescute cu 2.200 lei, altele scăzute cu 1.600
Digi FM
Școală de 4 milioane de lei într-o comună fără niciun elev. Primarul ar veni la birou cu elicopterul
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Bei des apă cu electroliți? 5 riscuri pe care ar trebui să le cunoști înainte să transformi acest obicei...
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Liam Neeson, o nouă poveste de dragoste cu o colegă de breaslă? Gestul făcut de actor la Festivalul de Film...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...