Live

Deţinut resuscitat şi dus la spital după ce s-a spânzurat în baia celulei sale

Data publicării:
Un deţinut de la Penitenciarul Vaslui a ajuns în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă după ce a încercat să se sinucidă în baia celulei sale.

Un deţinut de la Penitenciarul Vaslui a ajuns, luni, în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă după ce a încercat să se sinucidă în baia celulei sale, au informat reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui.

„SAJ Vaslui a fost solicitat să intervină la penitenciarul Vaslui pentru un deţinut care s-a spânzurat în baia celulei sale. A fost trimisă o ambulanţă C2 cu medic. Resuscitarea fusese deja iniţiată de asistentul medical de la penitenciar. S-au efectuat manevre de resuscitare avansată peste 30 de minute şi s-a reuşit restabilirea activităţii cardiace. Bărbatul a fost transportat în stare critică, intubat şi ventilat mecanic la Unitatea de Primiri Urgenţe Vaslui”, a transmis purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui, Daniel Ungureanu.

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Vaslui, Nicolae Toma, a declarat, pentru Agerpres, că ancheta în acest caz a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui.

Deţinutul în vârstă de 52 de ani ispăşea în Penitenciarul Vaslui o pedeapsă privativă de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un deţinut care a evadat de la Penitenciarul Craiova a fost împuşcat mortal de poliţişti, după ce nu s-a supus somaţiilor

Un român din Vaslui a devenit un model de bun simț și hărnicie în Bulgaria. De ce petrece acesta ore întregi să curețe parcuri și alei

Accident grav în Bacău: un copil a fost lovit de o mașină după ce a fugit de lângă mama sa. Intervenția a doi tineri i-a salvat viața

Agent şef de la Penitenciarul Ploieşti, cercetat pentru luare de mită. Ce ar fi introdus el în unitatea de detenţie

Partenerii noștri