Scandal sângeros pe o stradă din Medgidia. Trei persoane au fost înjunghiate și au ajuns la spital
Trei persoane au fost înjunghiate în urma unei altercații în Medgidia, județul Constanța, și au ajuns la spital. Una dintre victime este în stare gravă, după ce medicii au găsit-o în stare de inconștiență. Agresorul a prins la scurt timp după incident, iar acum este în custodia polițiștilor.
Donald Trump anunță când se va încheia războiul cu Iranul: „Sunt disperați”
Detalii în cazul doctoriței bătute și înjurate la Spitalul din Medgidia
Medic bătut și înjurat la Spitalul Medgidia de o femeie și fiicele ei
Șapte oameni s-au luat la bătaie într-un avion, înainte de aterizarea pe Otopeni
„Simion e o hienă”, spune Becali, care dezvăluie despre cum l-a susținut financiar pe liderul AUR. „Oamenii trebuie să știe adevărul”
Amenințări cu arma într-o patiserie din Cluj. Patru bărbați au fost reținuți de polițiști
Momentul în care un bărbat este înjunghiat de un copil de 13 ani
Momentul în care un tânăr este înjunghiat în stradă
Bătaie cu lopeți și un topor, încheiată cu un accident
Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa, dr. Claudia Tatarici, a declarat că persoana rănită grav a fost găsită căzută pe stradă, în stop cardiorespirator, iar celelalte două victime, aflate în stare conştientă, prezentau şi ele multiple plăgi.
„În cursul serii, s-a primit un apel prin serviciul 112 pentru un conflict în localitatea Medgidia. La locul solicitării s-au deplasat un echipaj SAJ cu asistent şi un echipaj SMURD de prim-ajutor şi au fost găsite trei victime care prezentau multiple plăgi. Dintre acestea, o victimă aflată în stare gravă, în stop cardiorespirator, a fost transportată la Spitalul Medgidia, în curs de resuscitare, iar celelalte două victime, conştiente, dar cu multiple plăgi, au fost şi ele transportate la spital pentru investigaţii suplimentare", a spus reprezentanta SAJ, potrivit Agerpres.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa a informat, printr-un comunicat de presă, că în jurul orei 20:50, lucrătorii Poliţiei Municipiului Medgidia au fost sesizaţi că ar fi avut loc un conflict spontan între mai multe persoane.
„Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că, în urma conflictului, un bărbat ar fi fost agresat fizic, cu un obiect tăietor înţepător, fiind în stare de inconştienţă", reiese din comunicat.
Un bărbat suspectat de înjunghierea persoanei aflate în stare gravă şi transportată la spital în urma conflictului de la Medgidia a fost audiat, joi seară, de poliţişti, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa.
„În urma activităţilor desfăşurate, bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost depistat şi se află acum în custodia poliţiştilor. Cercetările în cauză continuă în vederea stabilirii împrejurărilor producerii evenimentului", a transmis IPJ.
Editor : C.S.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News