Live

Federaţia „Solidaritatea Sanitară” a notificat Guvernul privind intenţia declanşării grevei generale

Data publicării:
Ambulanțe în fața Spitalului Universitar de Urgență București. Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia.

Consiliul de Coordonare al Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” din România, întrunit luni, a decis notificarea Guvernului cu privire la intenţia de a declara grevă generală în sectorul sanitar, ca reacţie la politicile economice şi sociale promovate de Executiv.

„Din punct de vedere juridic, motivul îl constituie proiectul de lege iniţiat de Guvern privind reducerea cu 10% a cheltuielilor salariale, măsură care ar conduce la pierderea unor drepturi salariale prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivelul sectorului sănătate. Greva este justificată suplimentar de seria amplă de pierderi salariale suferite de angajaţii din sănătate încă de anul trecut, care riscă să ducă, până la sfârşitul acestui an, la o scădere a salariilor reale de aproximativ 30%”, afirmă reprezentanţii federaţiei într-un comunicat transmis marţi AGERPRES.

Potrivit sursei citate, alţi factorii care îi nemulţumesc pe sindicalişti sunt:

* inflaţia, care a determinat o scădere a salariilor reale cu aproximativ 10% doar anul trecut, urmând să se adauge cel puţin 5% în cursul acestui an;
* eliminarea indemnizaţiei de hrană, survenită la începutul acestui an pentru o bună parte dintre angajaţii din sănătate;
* reducerea finanţării influenţelor salariale, în condiţiile în care intenţia de reducere a nivelului finanţării influenţelor salariale pentru spitalele publice ar afecta negativ aproximativ 162.000 de angajaţi din circa 312 spitale.

Reprezentanţii Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” din România avertizează că, în cazul în care discuţiile cu Guvernul nu vor conduce la exceptarea angajaţilor din sănătate de la reducerea cu 10% a cheltuielilor salariale sau dacă Executivul nu îşi va respecta obligaţia legală de dialog social, acţiunile sindicale vor continua etapizat, după cum urmează:

* declanşarea strângerii de semnături pentru grevă în toate unităţile sanitare publice din ţară;

* declararea grevei generale, după adoptarea actului normativ;

* declanşarea efectivă a grevei, în termenul prevăzut de lege.

 

Editor : Sebastian Eduard

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Toți au aplaudat! Ce a spus Marion Bartoli pe teren despre Sorana Cîrstea, care a revenit în sferturi la Roland Garros după 17 ani

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Grevă săptămâna viitoare la Fabrica de Arme Cugir. Tot atunci, conducerea discută cu reprezentanții unei firme de armament din Germania

Țara europeană care este acum cea mai scumpă din lume, depășind Elveția, în urma creșterii turismului

Angajații din Sănătate au protestat în stradă din cauza noii legi a salarizării: „Am fost Cenușăreasa, nu se mai poate”

Vameșii declanșează proteste la nivel național. Sindicatul avertizează că pot apărea întârzieri în punctele de frontieră

Partenerii noștri