Live

Procesul Colectiv. Judecătorul a trimis jandarmii la ușa primarului Sectorului 4, pentru a-l aduce la audieri

Data actualizării: Data publicării:

9 dintre supravieţuitorii tragediei Colectiv au fost aduşi de jandarmi în faţa instanţei. Fuseseră citaţi să dea declaraţii ca martori, dar nu s-au prezentat. Judecătorul care a preluat dosarul luna trecută a trimis forţele de ordine după ei. A luat aceeaşi măsură şi în cazul actualului primar al Sectorului 4, însă acesta nu a fost găsit acasă.

Marian Boacă, martor: O uşă închisă, un prag în acel continer de care m-am împiedicat.. nu a fost uşor de ieşit. Îmi doresc să nu fi trăit asta niciodată.

În cei trei ani au încercat să uite prin ce au trecut, dar nu au reuşit. Citaţi în instanţă, nouă dintre martori nu s-au prezentat de bună voie, aşa că judecătorii au trimis jandarmii după ei. Cu mâna pe Biblie, oamenii au rememorat, minut cu minut, infernul pe care l-au trăit în Colectiv.

Era buluc la ieşire. M-am împiedicat de un prag şi am simţit cum mă trage cineva afară. Am încercat să găsim o altă uşă. Am găsit una, iar un băiat masiv a spart lanţul cu care era închisă, dar am observat că uşa era zidită. Îmi aduc aminte că în garderoba era şi o aerotermă care împiedica intrarea şi ieşirea.(Sursa: declaraţie în instanţă)

Pragul dintre viaţă şi moarte a fost de doar şapte centrimetri. Poate unii ar fi reuşit să iasă mai repede dacă între club şi containerul de la ieşire nu ar fi fost o treaptă, au spus martorii în instanţă.

Ana Maria Adam, martor: În înghesuiala aia m-am împiedicat de el. Oamenii la panică reacţionează ciudat şi acolo era o panică generală.

„Am văzut flacara pe stâlp. În cinci secunde, aproape instantaneu, s-a extins la tavan. Am stat şi ne-am uitat puţin, iar solistul trupei a cerut un extinctor. Când s-a extins la tavan, am început să ne panicăm şi am mers spre ieşire. M-am împiedicat şi eu de prag. Am călcat peste oameni.” (Sursa: declaraţie în instanţă)

Judecătorii au audiat atât actuali, cât şi foşti funcţionari de la Primăria Sectorului 4. Şi primarul de acum a fost citat cu mandat. Pentru că era plecat din România, edilul le-a transmis judecătorilor că va merge la Tribunal la următorul termen al procesului. Tot atunci ar trebui să fie audiaţi alţi 13 martori.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Arafat, după acuzațiile lui Piedone despre ambulanțele private de la Colectiv: „Sunt minciuni de campanie electorală. E prea de tot”

Ministrul Sănătăţii, despre centrele pentru mari arşi: Lucrurile s-au schimbat faţă de acum 8 ani. Avem trei spitale în lucru

8 ani de la tragedia de la Colectiv și nicio schimbare. Cele 4 centre de mari arși promise au rămas doar pe hârtie: „O bătaie de joc”

Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute în 30 octombrie

Partenerii noștri