Frații Andrew și Tristan Tate se întorc în România: „185.000 de dolari pe un zbor privat pentru a semna o hârtie”
Frații Andrew și Tristan Tate, cercetați pentru viol și trafic de persoane, se întorc în România, unde vor fi nevoiți să se prezinte la secția de poliție conform controlului judiciar dispus de procurori. Informația a fost confirmată chiar pe contul de X al lui Andrew Tate, alături de o poză cu cei doi la bordul unui avion privat.
„Plătim 185.000 de dolari pentru un zbor privat peste Atlantic pentru a semna o bucată de hârtie în România. Bărbații inocenți nu fug. Își spală numele în instanță”, potrivit postării lui Andrew Tate.
Spending 185,000 dollars on a private jet across the Atlantic to sign one single piece of paper in Romania.
— Andrew Tate (@Cobratate) March 21, 2025
Innocent men don’t run.
THEY CLEAR THEIR NAME IN COURT 😉 pic.twitter.com/GXiVKstGrw
Ministru: „Nu sunt deloc preocupat de dificultățile pe care dumnealor le invocă”
În direct la Digi24, Radu Marinescu, ministrul Justiției, a declarat că „e cel mai potrivit pentru ei să respecte obligațiile stabilite în sarcina lor” și că întoarcerea fraților Tate în România ar reprezenta o dovadă de respect pentru justiția din România.
„Nu sunt deloc preocupat de dificultățile pe care dumnealor le invocă, sunt preocupat de bunul mers al justiției din România”, a comentat Radu Marinescu postarea lui Andrew Tate de pe X.
Filmări cu abuzuri sexuale, găsite pe telefonul lui Andrew Tate. Ce au mai descoperit anchetatorii britanici
Avocații fraților Tate cer să fie aduși înapoi în România. Andrew reclamă condițiile din penitenciar
Andrew și Tristan Tate rămân în arest în SUA. Judecătorul le-a respins cererea de eliberare pe cauțiune
Frații Tate se opun extrădării în Marea Britanie
Frații Andrew și Tristan Tate au fost arestați. Care sunt acuzațiile
Frații Tate au fost audiați din nou de DIICOT. Ce se întâmplă cu dosarul penal în care sunt anchetați
Frații Andrew și Tristan Tate, în centrul unei anchete The New Yorker. Cum și-au construit un imperiu bazat pe exploatarea femeilor
Noi probleme pentru Andrew Tate în România. DIICOT extinde urmărirea penală pentru incitare la ură și discriminare împotriva femeilor
FC Barcelona, criticată pentru că a acceptat sponsori controversați precum o companie promovată de Andrew Tate dar și statul Congo
Au fost lăsați să plece din România de DIICOT
Plecarea celor doi din țară de la începutul lunii martie, permisă de DIICOT, a născut mai multe dezbateri. Mai mulți parlamentari USR au sesizat Inspecția Judiciară.
Cei doi au spus ulterior într-un interviu că au fost lăsați să plece (cu condiția să țină la secret acest lucru) și au promis că se vor întoarce în țară la finalul acestei luni.
Dosarul în care Andrew și Tristan Tate au fost acuzați de trafic de persoane și viol a fost retrimis la DIICOT la finalul anului 2024. Cei doi au rămas, însă, sub control judiciar.
Procurorii DIICOT susțin că frații Tate ar fi obligat zeci de victime să producă materiale pornografice și că în schimbul acestor servicii ar fi obținut milioane de dolari.
MAI MULTE DETALII: Frații Tate, despre veniturile produse de victime: „Dacă ar trebui să trăim din banii ăștia, ne-am sinucide”. Cât scoteau din cazinouri
Editor : M.G.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News