Live

Persoanele condamnate definitiv pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie nu pot candida în funcţii publice. Legea a fost promulgată

Data publicării:
Foto: Guliver/GettyImages

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legile care prevăd că persoanele condamnate definitiv pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie nu pot candida în funcţii publice.

Legile prevăd interdicţia de a candida şi a fi alese în funcţiile de senator, deputat, respectiv de primar, preşedinte al Consiliului judeţean, consilier judeţean, consilier local pentru persoanele care au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea.

Actele normative modifică Legea 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale şi Legea 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor.

"Nu au dreptul de a depune candidaturi şi nu pot fi alese (...) persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, condiţiile prevăzute la articolul 37 din Constituţia României pentru a fi alese şi persoanele care la data depunerii candidaturii au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia post condamnatorie sau dezincriminarea", prevăd legile.

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Argentina înăsprește regulile pentru străini. Decretul lui Javier Milei permite expulzarea celor care „incită la mesaje de ură”

Nicușor Dan a semnat decrete pentru numirea în funcție a aproape 300 de noi magistrați

Consumul băuturilor cu până la 5,5% alcool este permis pe stadioane. Nicușor Dan a promulgat legea

Nicuşor Dan a promulgat legea prin care 2026 este declarat Anul SUA în România, proiect inițiat de AUR

Partenerii noștri