Video Motivul pentru care un bulgar cu un vehicul Tesla Cybertruck n-a ajuns mai departe de Lugoj, după ce a intrat în România
Un cetățean bulgar care venea din Finlanda la volanul unui vehicul Tesla Cybertruck a oprit în parcarea unui restaurant din Lugoj. Angajații localului și alți câțiva localnici au fotografiat mașina și au postat imaginile de rețelele sociale, scrie site-ul Opinia Timișoarei.
La scurt timp au apărut și polițiștii, care l-au legitimat pe șofer și au constatat că acesta, aflat în tranzit prin România, nu deținea permis de conducere pentru categoria de vehicule din care face parte mașina, scrie lugojinfo.ro.
„La data de 25 ianuarie a.c., polițiștii Biroului Rutier Lugoj au oprit pentru control, pe strada Caransebeșului din municipiu, un autovehicul condus de către un bărbat de 39 de ani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, a rezultat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru categoria din care face parte autovehiculul. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără a deține permisul de conducere corespunzător categoriei din care face parte acesta”, a transmis IPJ Timiș.
Conform legislației din România, un vehicul Tesla Cybertruck nu poate fi condus legal cu permis de conducere categoria B.
Codul rutier prevede că permisul categoria B permite conducerea vehiculelor cu o masă totală maxim autorizată de până la 3.500 kg. Tesla Cybertruck are o masă maximă autorizată peste această limită, estimată între 3,6 și 4,1 tone, în funcție de versiune.
Pentru a fi condus legal pe drumurile publice din România, este necesar permisul de conducere categoria C, destinat vehiculelor de mare tonaj.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News