Live

Opt elevi din Petroșani au fost duşi de urgenţă la spital, după ce în şcoala în care învăţau a fost pulverizat gaz lacrimogen

Data publicării:
Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: IGSU

Zeci de persoane au fost evacuate sau s-au autoevacuat, vineri, după ce într-o şcoală din Petroşani, judeţul Hunedoara, a fost pulverizat gaz iritant-lacrimogen. Zece elevi au avut nevoie de îngrijiri medicale.

„Echipaje de pompieri ale Detaşamentului Petroşani au intervenit pentru a gestiona o situaţie de urgenţă generată de pulverizarea unui gaz iritant dintr-un spray, la Şcoala Generală nr. 2 din municipiu, cartierul Colonie. Pompierii au acţionat cu 3 ambulanţe SMURD, o autospecială de intervenţie şi cu o Autospecială pentru Transport Personal şi Victime Multiple (ATPVM), iar la locul evenimentului au fost direcţionate şi 2 echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean”, a transmis, vineri, ISU Hunedoara, citat de News.ro.

Potrivit sursei citate, la sosirea salvatorilor s-a constatat că 20 de persoane, elevi şi adulţi, s-au autoevacuat. Alte 57 de persoane au fost evacuate cu ajutorul echipajelor.

10 elevi au avut nevoie de îngrijiri medicale, la faţa locului, prezentând iritaţii nazale şi tuse uşoară. Opt dintre aceştia au fost transportaţi la UPU Petroşani pentru o reevaluare pediatrică. Vârsta elevilor este cuprinsă între 7 şi 15 ani”, a mai precizat ISU Hunedoara.

Poliţiştii au preluat cercetările.

„Din primele cercetări efectuate, se pare că un elev ar fi pulverizat spray-ul iritant-lacrimogen pe holul unităţii de învăţământ. Acesta a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului Petroşani, urmând ca în cauză să fie dispuse măsurile legale care se impun”, a anunţat IPJ Hunedoara.

Editor : Ș.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Afaceri ilegale cu pesticide la Petroșani: 45 de litri și 20 kilograme de produse periculoase, confiscate de polițiști

Exercițiu de mobilizare în Alba și Hunedoara. Care e vârsta rezerviștilor și cine poate fi declarat inapt

Un camion a luat foc pe autostradă, în judeţul Hunedoara. Şoferul a reuşit să iasă, dar a suferit atac de panică

Protest spontan al minerilor din Vulcan, Lupeni şi Livezeni: ce nemulțumiri au

Partenerii noștri