Guvernul se reunește în ședință extraordinară pentru modificarea legislației privind impozitele locale
Guvernul se reunește miercuri în ședință extraordinară, în format hibrid, de la ora 14:00. Ședința vizează modificarea legislației privind impozitarea făcută de primării.
Guvernul se reunește miercuri în ședință de la ora 14:00 pentru o modificare menită să permită primăriilor să finalizeze grilele de impozitare până la 1 ianuarie.
Luni a fost publicată în Monitorul Oficial Legea privind stabilirea unor măsuri de redresare şi eficientizare a resurselor publice, act normativ care prevede creşterea taxelor locale.
Noua legislație majorează valoarea impozabilă a clădirilor atât în mediul urban, cât și în rural. În plus, reforma elimină reducerile tradiționale acordate până acum locuințelor vechi, ceea ce înseamnă costuri mai mari pentru proprietarii imobilelor construite înainte de 1990. Dispar reducerile pentru clădirile cu vechime de peste 30 sau peste 50 de ani, ceea ce duce la o creștere substanțială a sumelor datorate de milioane de proprietari. Impozitul anual va continua să fie calculat prin înmulțirea suprafeței locuinței cu valoarea impozabilă, stabilită conform noilor grile, și cu cota de impozitare decisă de autoritățile locale. Majorările rezultate vor fi resimțite mai ales de proprietarii din orașele mari, unde valorile imobiliare sunt ridicate și creșterea bazei impozabile se traduce direct în costuri anuale mai mari.
Impozitul pe o clădire rezidențială deținută de o persoană fizică se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare (stabilită de consiliul local, de obicei între 0,08% și 0,2%) asupra valorii impozabile a clădirii.
Un element de noutate este taxa suplimentară aplicată proprietăților considerate scumpe. Aceasta vizează imobilele cu valori ce depășesc 2,5 milioane de lei și se va aplica un impozit suplimentar de 0,9% pe suma care depășește acest prag. Măsura afectează în special proprietarii de locuințe premium, dar și gospodăriile cu mai multe proprietăți.
Schimbările includ introducerea unui impozit pentru mașinile electrice, în valoare de 40 de lei pe an. Sunt eliminate scutirile pentru mijloacele de transport ale ONG-urilor și pentru multe categorii speciale, iar vehiculele hibride pierd jumătate din reducerea pe care o aveau în prezent. Principiul „poluatorul plătește” devine determinant în stabilirea impozitelor auto. Pentru motoarele cuprinse între 1,6 și 2,0 litri încadrate în standardele Euro 0–Euro 3, impozitul va varia între 238 și 297 lei anual, iar pentru Euro 5 între 213 și 267 lei anual. În cazul mașinilor cu valoare mai mare de 375.000 lei, se va aplica o taxă suplimentară de 0,9% pe suma care depășește acest plafon.
Editor : A.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News