Live

România și Germania semnează un acord în domeniul apărării. Ce prevede

Data actualizării: Data publicării:
Ministrul Apărării Radu Miruță și omologul său german Boris Pistorius. Foto: Radu Miruță Facebook

Ministrul Apărării Radu Miruță și omologul german Boris Pistorius au semnat, miercuri la Berlin, o Declarație Comună de Intenție care stabilește cadrul cooperării între cele două state în domeniul materialelor de apărare, care vizează suport logistic comun, achiziții bilaterale, co-dezvoltarea de echipamente militare și cercetare în tehnologiile de apărare.

„România a demonstrat deja că este un partener de încredere pentru Germania, iar întâlnirea de astăzi a fost una aplicată. Îi mulțumesc pentru dialogul pe care am agreat că îl continuăm în perioada următoare”, a scris Radu Miruță, miercuri pe Facebook.

Miruță a subliniat că România „nu trebuie să fie un simplu vagon tras de alții. Poate și trebuie să fie una dintre locomotivele acestui efort european comun”.

El a adăugat că succesul depinde de „seriozitatea cu care transformăm planurile în acțiune și de capacitatea de a identifica segmente comune de interes cu alți parteneri”.

Citește și: Bolojan, conferință comună cu Merz: „Asumarea unui rol mai mare al țărilor europene în bugetele de apărare devine o necesitate”

La întrevedere, cei doi oficiali au discutat despre consolidarea securității Flancului Estic al NATO, investiții strategice în apărare și colaborarea în cadrul programului european SAFE.

„Acest program reprezintă o oportunitate uriașă: un tren pe care România nu își poate permite să îl rateze dacă vrea o armată cu echipamente moderne, adaptate noilor realități”, a subliniat ministrul român.

Un moment cheie al vizitei a fost semnarea Declarației Comune de Intenție între Ministerul Apărării Naționale din România și Ministerul Federal al Apărării din Germania.

Documentul stabilește un cadru modern de cooperare în domeniul materialelor de apărare și vizează patru direcții principale: suport logistic întrunit, achiziții bilaterale de produse și servicii, co-dezvoltarea de echipamente militare, cercetare și dezvoltare în domeniul tehnologiilor de apărare.

Citește și: Bolojan, după întâlnirea cu Merz, la Berlin: „Am discutat despre creşterea investiţiilor în energie, industrie şi apărare”

„Avem șansa de a construi un model de cooperare europeană eficient, care aduce beneficii reale atât pentru securitatea națională, cât și pentru industria românească. Este responsabilitatea noastră să o valorificăm la maximum”, a încheiat Miruță.

Editor : Ana Petrescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Șoferul TIR-ului lovit de microbuz pe ”drumul morții” din Timiș a rupt tăcerea! Schimbare majoră: ce a descoperit Poliția

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Irineu Darău, despre programul SAFE: „Negociem la sânge ca echipamentele militare să fie produse în țară, de către români”

Bolojan, după întâlnirea cu Merz, la Berlin: „Am discutat despre creşterea investiţiilor în energie, industrie şi apărare”

Bolojan, conferință comună cu Merz: „Asumarea unui rol mai mare al țărilor europene în bugetele de apărare devine o necesitate”

Reactivarea memoriei Germaniei. Cum se pregătește Berlinul pentru o confruntare cu Rusia folosind lecțiile Războiului Rece

Partenerii noștri