Live

Video Victor Negrescu, despre tăierea pensiilor magistraților: „Dacă pică la CCR, trebuie să vedem dacă Coaliția funcționează”

Andreea Ghiorghe Data actualizării: Data publicării:
Foto: Victor Negrescu / Sursa foto: facebook.com/victornegrescu

Prim-vicepreședintele PSD Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, susține că o decizie nefavorabilă din partea judecătorilor CCR în privința pensiilor magistraților ar putea schimba calculele politice la guvernare.

„Eu cred că această coaliţie pro-europeană s-a format într-un context extrem de dificil şi avem o responsabilitate faţă de români să avem o guvernare performantă, care face reforme ce sunt ulterior 100% implementate. Şi în sensul acesta, reforma pensiilor speciale a reprezentat o prioritate pentru această coaliţie de guvernare. Dacă eventual vom ajunge la un al doilea refuz din partea CCR, într-adevăr, este un moment în care trebuie să dezbatem dacă această coalitie funcţionează şi dacă cei care şi-au asumat această reformă au ascultat toate vocile exprimate, toate opiniile specialiştilor şi au respectat Constituţia şi litera legii”, a declarat Victor Negrescu, marți, la Parlamentul European.

Întrebat dacă premierul Ilie Bolojan ar trebui să demisioneze în cazul în care reforma pensiilor magistraților pică testul CCR din nou, acesta a transmis: „Premierul României, am remarcat în interviurile sale publice, că îşi asumă pe deplin această lege şi, indiferent care ar fi decizia CCR, este un lucru pe care trebuie să-l explice domnia sa”.

Judecătorii Curții Constituționale au amânat până pe 28 decembrie luarea unei decizii în privința pensiilor magistraților, după ce legea a fost contestată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Inițial, decizia ar fi trebuit luată pe 10 decembrie.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Sindicaliștii cer Avocatului Poporului să sesizeze CCR pe măsura care prevede că prima zi de concediu medical e neplătită

Curtea de Apel Bucureşti amână pentru a treia oară decizia în cazul cererii de suspendare a doi judecători CCR

PSD a votat pentru trimiterea acordului cu Mercosur la CJUE. Claudiu Manda: „Cele 10 voturi ale noastre au făcut diferența”

Parlamentul European cere trimiterea acordului cu Mercosur la Curtea de Justiţie a UE. Rezoluție votată cu un scor strâns

Partenerii noștri