Live

Biserica Ortodoxă Română se implică în campania de vaccinare, anunță Ministerul Sănătății

Data publicării:
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Biserica Ortodoxă Română va difuza materiale informative despre vaccinare în eparhii, printr-o broșură intitulată „Vaccinarea împotriva COVID-19 în România. Gratuită. Voluntară. Sigură”. Anunțul a fost făcut de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, informează Ministerul Sănătății într-o postare făcută duminică seara pe Facebook.

Totodată, ministerul reamintește că Papa Francisc a anunțat că se va vaccina și conchide: „Încheiem duminica și această săptămână cu bucurie și cu multă speranță pentru creștinii ortodocși sau catolici din România și de pe întreaga planetă (...) Numai împreună, indiferent de religie și credință, vom reveni la normalitate!”.

Preoții ar urma să intre în etapa a doua a vaccinării în România, care începe peste câteva zile, iar Biserica Ortodoxă face apel la o informare corectă a populației.

Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Calinic, a anunţat că se va vaccina împotriva COVID-19 şi le cere credincioşilor să se informeze despre vaccinare doar din surse sigure şi autorizate, pentru a nu cădea victime dezinformărilor.

Duminică, într-o intervenție la Digi24, părintele Constantin Necula a spus că profesioniștii trebuie să le explice clar oamenilor beneficiile vaccinurilor. Credincioșii trebuie să înțeleagă că și vaccinurile sunt „în mâna lui Dumnezeu”, a adaugat el.

La rândul său, Papa Francisc îi îndeamnă pe toți credincioșii catolici să nu stea pe gânduri și să se vaccineze împotriva COVID. Sfântul Părinte  și-a făcut programare și se va vaccina săptămâna aceasta. „Cred că din punct de vedere etic, cu toții trebuie să facem vaccinul. Nu este o opțiune, vreau sau nu vreau. Este o alegere etică, pentru că te joci cu sănătatea ta, cu viața ta, dar și cu viețile altor oameni. Nu știu de ce unii zic Nu, vaccinul este periculos! Dacă medicii îl prezintă ca pe un lucru care face bine, care nu e periculos, de ce să nu?”, a declarat liderul Bisericii Catolice într-un interviu.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mesajul Patriarhului Daniel, de Buna Vestire: „Preţuim mult binecuvântarea lui Dumnezeu pentru toate familiile cu copii”

Anunțul Bisericii Ortodoxe Române în legătură cu unele practici apărute în online: „dezlegări”, „vrăjitorii” sau alte activități oculte

Bugetul Sănătății, aviz pozitiv de la comisiile de specialitate: e mai mare decât execuția pe 2025, dar Rogobete cere și mai mulți bani

Când va fi lansată noua platformă digitală din Sănătate. Alexandru Rogobete: „Pacientul îşi va putea vedea dosarul electronic”

Partenerii noștri