Germania interzice benzinăriilor să scumpească carburanții de mai multe ori într-o singură zi

Data publicării:
În Germania, carburanții au depășit pragul de 2 euro pe litru. Foto Profimedia
În Germania, carburanții au depășit pragul de 2 euro pe litru. Foto: Profimedia

Legiuitorii germani au aprobat joi o serie de măsuri inițiale menite să țină sub control prețurile la combustibili, care au crescut vertiginos în urma războiului din Iran, printre care și una care limitează stațiile de benzină la o singură majorare de preț pe zi, scrie Reuters.

Începând de la începutul lunii aprilie, stațiile de benzină vor avea voie să majoreze prețurile doar la ora 12:00 (11:00 GMT), dar vor putea să le reducă în orice moment.

 Scopul este de a face prețurile mai previzibile și mai ușor de comparat pentru consumatori.

În paralel, guvernul condus de Friedrich Merz întărește regulile antitrust, obligând companiile petroliere să justifice scumpirile și oferind autorităților puterea de a interveni rapid dacă apar abuzuri.

Cine încalcă regulile va primi amenzi usturătoare

Companiile care nu vor respecta aceste reguli vor fi sancționate cu amenzi de până la o sută de mii de euro.

Măsurile ar urma să intre în vigoare în aprilie și vor fi evaluate după un an, însă chiar oficialii germani recunosc că nu sunt suficiente pentru a readuce prețurile la un nivel accesibil.

Coaliția de guvernare condusă de cancelarul Friedrich Merz discută deja și alte măsuri suplimentare.

Printre soluțiile analizate se numără și reducerea temporară a taxei pe energie, majorarea compensației pentru navetiști și plafonarea prețurilor la benzină și motorină. Se discută și despre reduceri pentru taxele de drum ale camioanelor, dar și despre o posibilă taxă pe profiturile excesive ale companiilor petroliere obținute în contextul războiului.

Prețurile carburanților au depășit 2 euro pe litru în Germania din a doua parte a lunii februarie. Economiștii estimează acum o inflație de aproape 3% în acest an, peste prognoza anterioară de 2%.

Cum reacționează la criză alte țări din Europa

În restul Europei, răspunsurile sunt diferite și merg de la reduceri de taxe până la plafonări directe. Spania a adoptat unul dintre cele mai ample pachete, în valoare de 5 miliarde de euro, bazat în principal pe scăderea TVA la energie de la 21% la 10% și plafonarea unor prețuri, măsuri valabile până la mijlocul lui 2026. În Italia, guvernul a ales să folosească veniturile suplimentare din TVA pentru a compensa consumatorii și să sancționeze companiile care profită de criză prin creșteri nejustificate de prețuri.

Portugalia a reacționat printr-o reducere temporară a taxei pe motorină, activată automat după ce prețurile au depășit un anumit prag, în timp ce Franța nu a intervenit direct prin taxe, mizând mai mult pe demersuri diplomatice, deși compania Total Energies a anunțat voluntar plafonarea prețurilor pentru o perioadă limitată.

Alte state au ales măsuri mai dure. Austria limitează creșterile de preț la maximum trei pe săptămână, iar Ungaria a impus un plafon fix pentru carburanți, aplicabil însă doar șoferilor cu mașini înmatriculate local. În Polonia, guvernul condus de Donald Tusk a optat pentru o combinație de reduceri de TVA și accize, dar și pentru introducerea unor prețuri maxime stabilite zilnic de autorități. În Slovacia, guvernul a stabilit ca șoferii din străinătate să plătească 2,012 euro pe litrul de motorină, cu aproximativ 30% mai mult faţă de localnici, în ciuda avertizărilor venite din partea Comisiei Europene conform cărora această măsură este ilegală.

Editor : M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce câștigătorul Survivor România 2026 nu primește 100.000 de euro în cont, de fapt? Suma care îi rămâne...
Digi FM
"Mi-am privit brațul și atârna pur și simplu". Un turist a fost atacat de un urs grizzly și târât prin pădure
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Carmen Electra, despre ultimele conversații cu Prince: „Era un clarvăzător”. Cum i-a schimbat viața cel care...
Film Now
Sharon Stone, mărturii despre drama ascunsă și abuzurile din familie: "Mă arunca pe scări și mă bătea cu...
Adevarul
Cum ar putea sistemele active de protecție anti-dronă să readucă blindatele pe câmpul de luptă. Soluția la...
Newsweek
Cine se va ocupa de 4.600.000 pensii în guvernul Tomac? Va indexa pensiile viitorul ministru al Muncii?
Digi FM
De la miliardar la trilionar. Cum ar putea Elon Musk să rescrie istoria averilor globale
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
Greșeala banală pe care mulți stăpâni de câini o fac zilnic. Îți poate îmbolnăvi atât animalul, cât și familia
Film Now
John Travolta, confesiune rară despre durerea care l-a urmărit ani la rând: „Privesc întunericul, dar nu...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...