Video Luna august, calvarul alergicilor. Planta care chinuie anual 2,5 milioane de români: „Strănut în salve, mă mănâncă nasul și ochii”
Luna august reprezintă vârful sezonului pentru cei alergici la ambrozie. 2,5 milioane de români suferă în fiecare an din cauza acestei buruieni. „Strănut în salve, mă mănâncă nasul și ochii”, povestesc cei alergici la ambrozie. La Timișoara există, în premieră, o aplicație care îi anunță pe cei alergici care este nivelul polenului în timp real, însă aceasta s-ar putea să nu mai poată fi folosită, pentru că nu are finanțare. De altfel, România nu are încă un sistem național, care să informeze populația asupra nivelului de polen din aer, așa cum au alte țări ale Uniunii Europene.
70 de mii de români ajung anual la spital, din cauza alimentelor alterate. Pericolul fructelor și legumelor ținute în soare, în piețe
Canicula afectează creierul. Care sunt principalele simptome date de „ceața mentală” și cum pot fi ele contracarate
Alimentele procesate, care au conservanți, un pericol pentru sănătate. Riscurile la care se expun cei care le consumă
Un băiat de 14 ani din Timiș se zbate între viață și moarte, după ce a căzut cu trotineta electrică. Mărturia cutremurătoare a familiei
Orașul cu spital nou, de șase etaje, inaugurat doar pe două nivele. Motivul revoltător
„Puteam să nu mai fiu aici”. Mărturia cutremurătoare a unui tânăr electrocutat, după s-a urcat pe un tren. Mesajul lui pentru tineri
Românii care nu merg la medic cu anii. Ce arată datele celui mai recent studiu pe prevenție
Spitalul Județean Constanța: neurochirurg concediat la doar trei luni de la angajare, în plină criză de medici
Mărturia unui român care a renăscut, după ce a fost electrocutat
Luna august este sinonimă cu debutul sezonului de alergie la ambrozie. Planta se dezvoltă în zilele caniculare și împrăștie o cantitate mare de polen în aer.
Mihai Vălușescu, jurnalist Digi24: Câmpurile de la marginea orașelor sunt pline de astfel de buruieni care produc alergii. În zilele cu temperaturi mari, vântul aduce concentrații uriașe de polen în zonele rezidențiale. Chiar dacă se dau amenzi pentru necurățarea terenurilor, persoanele alergice se descurcă așa cum pot.
Luiza are 40 de ani și este alergică la ambrozie. Cele mai grave simptome le are în lunile august și septembrie.
Luiza Hiticaș: Strănut des, strănut în salve, mi se înfundă nasul, curge nasul, mă mănâncă nasul, ochii se înroșesc, obosesc foarte tare. La mine simptomele s-au agravat de la an la an.
Aceleași simptome le-a avut și George. Are 25 de ani și face imunoterapie, să reușească să țină alergia sub control.
George Zanfir: Cu antialergice nu-și mai făcea niciun efect, era ca și cum nu luam și a trebuit să intru pe injecții din cauza asta.
Cabinetele medicilor alergologi din țară sunt pline în această perioadă.
Bianca Matiș, medic primar alergolog: Trebuie, în primul rând, să evităm expunerea în zonele în care există foarte mare cantitate de polen, în zonele cu vegetație mare, să nu dormim cu geamurile deschise, să încercăm să nu facem sporturi în aer liber.
La Timișoara s-a dezvoltat acum doi ani un proiect prin care cei alergici pot fi alertați pe telefon printr-o aplicație despre încărcătura de polen din aer, pentru a evita zonele respective.
„Arată, rând pe rând, toate tipurile de polen și situația lor în funcție de anotimp”, explică prof. univ. Carmen Bunu Panaitescu, președinte Societatea Română de Alergologie.
Inițiatorii se confruntă acum cu lipsa de bani și de personal, iar serviciul nu mai este disponibil.
prof. univ. Carmen Bunu Panaitescu, președinte Societatea Română de Alergologie: Încercăm să adunăm cumva niște fonduri, ca să dăm drumul și la această aplicație. Aerul pe care îl respirăm cu toții - și copii, și adulți - trebuie studiat, trebuie să se știe ce conține, ce poate să facă rău din acest aer.
România nu are încă un sistem național, care să informeze populația asupra nivelului de polen din aer, așa cum au alte țări ale Uniunii Europene.
reporter: Mihai Vălușescu
operator: Mihai Pop
Editor : Izabela Zaharia
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News