Când devine obligatorie schimbarea buletinului. Situațiile în care românii au la dispoziție cel mult 15 zile
Cetățenii români trebuie să solicite eliberarea unui act de identitate la împlinirea vârstei de 14 ani, dar și în mai multe situații în care datele personale ori adresa de domiciliu se modifică. Legislația stabilește termene precise pentru depunerea cererii, inclusiv înainte ca documentul aflat în posesia titularului să expire.
Termenul pentru depunerea cererii diferă în funcție de motivul înlocuirii, iar procedura poate fi începută înainte ca documentul deținut să își piardă valabilitatea.
În cât timp trebuie solicitat primul act de identitate
Primul document de identitate trebuie cerut în termen de 15 zile de la împlinirea vârstei de 14 ani, potrivit informațiilor publicate de Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor (DGEP).
O regulă distinctă se aplică persoanelor cărora le-a fost acordată sau care au redobândit cetățenia română și aleg să își stabilească domiciliul în România. În acest caz, solicitarea trebuie depusă în cel mult un an de la data acordării/redobândirii cetățeniei.
Obligațiile sunt prevăzute de Ordonanța de urgență nr. 97/2005, actul normativ care reglementează evidența, domiciliul, reședința și documentele de identitate ale cetățenilor români.
Când trebuie depusă cererea înainte de expirarea documentului
Persoanele care dețin deja un act valabil pot solicita unul nou cu cel mult 180 de zile înainte de data expirării. Cererea nu trebuie însă amânată până în ultimele zile: termenul-limită este de 15 zile înainte ca valabilitatea documentului să înceteze.
Documentul existent rămâne la titular până la înmânarea celui nou, precizează Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor.
Schimbarea numelui sau a domiciliului impune un termen de 15 zile
Eliberarea unui nou act trebuie solicitată în cel mult 15 zile atunci când se modifică numele de familie, prenumele, data nașterii sau adresa de domiciliu a titularului.
Același interval se aplică dacă autoritățile schimbă denumirea ori rangul localității sau numele străzii. Cererea este necesară și în cazul renumerotării sau rearondării imobilului de domiciliu, precum și atunci când sunt înființate localități ori străzi.
În cazul cărții electronice de identitate, schimbarea domiciliului poate fi operată în suportul electronic al documentului prin depunerea unei solicitări la oricare serviciu public comunitar local de evidență a persoanelor.
Cartea electronică de identitate poate fi cerută înainte de expirarea actului actual
Trecerea la cartea electronică de identitate nu este condiționată de apropierea datei de expirare a documentului deținut. Potrivit legii, există posibilitatea de a solicita oricând preschimbarea unui act de identitate aflat în termenul de valabilitate.
Regula se aplică indiferent dacă solicitantul are buletin de identitate, carte de identitate model 1997, carte de identitate provizorie sau carte de identitate simplă. Cererea pentru emiterea CEI poate fi depusă la oricare serviciu public comunitar local de evidență a persoanelor din țară.
Până când mai este valabilă Cartea de identitate model 1997
În prezent, România a trecut la emiterea noilor documente de identitate, respectiv Cartea electronică de identitate (CEI) și Cartea de identitate simplă (CIS), ambele având formatul unui card bancar și elemente moderne de securitate.
Odată cu implementarea infrastructurii tehnice la nivel național, vechiul model de carte de identitate emis începând din 1997 este retras treptat. Potrivit Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor (DGEP), cetățenii care dețin o Carte de identitate model 1997 aflată încă în termen de valabilitate o pot folosi până la expirarea înscrisă pe document, însă nu mai târziu de 3 august 2031. De la această dată, documentul nu va mai putea fi utilizat nici ca act de călătorie în statele membre ale Uniunii Europene și în Spațiul Schengen, chiar dacă perioada de valabilitate înscrisă pe cartea de identitate nu a expirat.
Motivul este că modelul emis în 1997 este realizat pe suport de hârtie tip Teslin și include elemente de securitate considerate învechite în raport cu standardele europene actuale. Autoritățile arată că acest document este mai vulnerabil la falsificare și nu mai oferă nivelul de protecție impus în prezent.
Începând cu 1 august 2026, la nivelul întregii țări, serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor dispun de stații mobile care permit preluarea cererilor la domiciliul persoanelor care, din motive medicale, nu se pot deplasa la sediul serviciului de evidență a persoanelor. Astfel, documentele necesare, imaginea facială, amprentele și semnătura pot fi preluate la domiciliul solicitantului sau în locul în care acesta se află, asigurând accesul acestei categorii de persoane la Cartea Electronică de Identitate sau, după caz, la Cartea de Identitate Simplă.
Editor : C.S.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News