Live

CNSU va decide miercuri noile restricții pentru valul 5. Surse: Vor fi acceptate doar măștile chirurgicale sau FFP2

Carla Tănasie Data actualizării: Data publicării:
Finlanda ridică din restricţiile anti-COVID Foto: Profimedia Images

Autoritățile vor decide, miercuri, în cadrul unei ședințe a Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU), noile restricții și măsuri care se vor aplica în contextul valului 5 al pandemiei de Covid-19 din România. Astfel, conform surselor din Guvern, printre măsurile propuse și discutate se numără purtarea obligatorie și corectă a măștii chirurgicale sau tip FFP2 în toate spațiile publice închise și deschise, cu excepții.

Printre măsurile noi propuse de CNSU se numără și obligația ca doar masca de protecție de tip medical sau FFP2 să fie folosită, astfel încât să acopere gura și nasul, în toate spațiile publice închise și deschise, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne. Aceasta înseamnă că măștile textile nu vor mai fi acceptate.

Excepție de la măsura prevăzută fac următoarele categorii de persoane:

  1. a) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani;
  2. b) persoanele care sunt singure în birou;
  3. c) prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
  4. d) reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
  5. e) vorbitorii aflați în spații închise sau deschise cu condiția respectării distanței de minimum 3 metri între aceștia și oricare din celelalte persoane din public;
  6. f) persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.) sau activități sportive.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, recomandă purtarea măștilor chirurgicale sau FFP2, în locul măştilor textile. El spune că masca este principalul mijloc de protecţie, alături de vaccinare, în valul 5 al pandemiei. Ministerul Sănătăţii a elaborat o serie de măsuri și recomandări pentru populaţie şi instituţii, înaintea valului 5.

Premierul Nicolae Ciucă, șeful DSU Raed Arafat și o parte dintre miniștrii din Guvern au discutat, luni, despre pregătirea valului 5 de Covid-19 și iau în considerare ca oamenii să poarte corect masca chirurgicală sau cu standardul de protecție FFP2, „măsură de prevenție care ar putea fi generalizată la nivelul întregii țări". De asemenea, testarea elevilor în școli și introducerea șomajului tehnic pentru angajați sunt alte soluții analizate de Executiv.

Ministerul Sănătății va organiza centre de evaluare ambulatorie în care persoanele infectate cu Sars-Cov-2, indiferent dacă sunt asigurate sau nu, vor fi tratate gratuit astfel încât să nu se mai producă supraaglomerarea secțiilor de spital. Măsura a fost discutată marți de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, cu secretarul de stat Adriana Pistol și cu președintele interimar al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Adela Cojan.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Berlinul vrea să scape de vila lui Joseph Goebbels, ministrul de propagandă al lui Hitler: "Luați-o, e cadou!"

Simonis: România nu e pregătită peste noapte pentru cota progresivă. La fel și cu taxa pe lux. ANAF să se raporteze la un calcul al UAT

Guvernul a aprobat un memorandum care modifică Acordul cu Republica Moldova cu privire la cooperarea în domeniul militar

Ciolacu dă asigurări că toate pensiile vor fi primite înainte de Paște și că în buget sunt prinși și banii pentru pensiile recalculate

Partenerii noștri