Live

LISTĂ extinsă. Localitățile în care oamenii pot ieşi la pensie mai devreme fără să fie sancționați

Data publicării:
Pensionari pe banca. FOTO: Agerpres

A fost extinsă lista persoanelor care vor ieși la pensie cu doi ani mai devreme pentru că au locuit cel puțin 30 de ani în zone cu poluare permanentă.

Legea care prevede extinderea categoriilor de persoane care au acest beneficiu a  fost promulgată luni de președintele Klaus Iohannis.

Pe listă au fost introduși și locuitorii a încă 27 de localităţi, printre care Bacău, Oneşti, Năvodari, Baraolt, Târgovişte şi Titu.

Potrivit actului normativ, este vorba despre persoane care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparafinos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor.

Sunt vizaţi de lege locuitorii din:

  • Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta Turnu Severin, Slatina, Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele;
  • Abrud, Baia de Arieş, Lupşa, Ocoliş, Roşia Montană şi Zlatna din judeţul Alba;
  • Băiţa din judeţul Bihor
  • Bacău şi Oneşti din judeţul Bacău;
  • Maieru, Rodna şi Şanţ din judeţul Bistriţa-Năsăud
  • Crizbav, Feldioara, Victoria şi Făgăraş din judeţul Braşov
  • Anina, Armeniş, Ciudanoviţa, Moldova Nouă, Oţelu Roşu şi Reşiţa din judeţul Caraş-Severin
  • Aghireşu, Câmpia Turzii, Căpuşu Mare, Dej, Iara şi Turda din judeţul Cluj;
  • Năvodari din judeţul Constanţa
  • Baraolt din judeţul Covasna
  • Târgovişte şi Titu din judeţul Dâmboviţa
  • Galaţi din judeţul Galaţi
  • Brăneşti, Bâlteni, Bustuchin, Câlnic, Drăgoteşti, Fărcăşeşti, Ioneşti, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopşoru, Prigoria, Roşia de Amaradia, Rovinari, Urdari şi Turceni din judeţul Gorj;
  • Aninoasa, Baia de Criş, Băiţa, Brad, Călan, Certeju de Sus, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşani, Şoimuţ, Teliucu Inferior, Uricani, Veţel, Vulcan din judeţul Hunedoara;
  • Ciulniţa şi Slobozia din judeţul Ialomiţa:
  • Săvineşti din judeţul Neamţ;
  • Brazi şi Ploieşti din judeţul Prahova;
  • Broşteni, Crucea, Iacobeni, Ostra, Stulpicani şi Vatra Dornei din judeţul Suceava;
  • Fârdea, Margina, Nădrag şi Tomeşti din judeţul Timiş;
  • Mina Altân Tepe din judeţul Tulcea;
  • Berbeşti şi Râmnicu Vâlcea din judeţul Vâlcea. 

Editor : Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Controversă uriașă! FIFA a luat decizia, după ce englezii au cerut suspendarea jucătorilor Argentinei la finala Mondialului

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„A manipulat cu nerușinare”. Muraru îl acuză pe Grindeanu de dezinformare și că se pregătește să „îngroape legile PNRR”

Cât costă să cumperi vechime în muncă pentru pensie și cine poate beneficia de această facilitate

Washingtonul a fost cel mai poluat oraş din lume după uriaşul foc de artificii de Ziua Independenței

Nicușor Dan, despre suspendarea activității Romatsa: Mi se pare disproporționat. Trebuie să ne uităm la calitatea legilor

Partenerii noștri