Live

Un tânăr musulman din Istanbul merge de 4 ani la Iași să îi mulţumească Sfintei Parascheva

Data publicării:
Mustafa, profesorul de istorie musulman care de patru ani vine de la Istanbul în pelerinajul de la Iași de la Sfânta Parascheva Foto: captură Mediafax

Un tânăr de 34 de ani din Istanbul merge de 4 ani la Iași să îi mulţumească Octotitoarei Moldovei. Deşi este musulman, spune că Sfânta Parascheva este sfânta lui, pentru că l-a ajutat într-un moment în care avea nevoie de un sprijin, relatează Mediafax.

Mustafa este profesor de istorie şi de patru ani, în fiecare octombrie, se aşează la rând să ajungă la moaştele sfinte, la fel ca oricare alt pelerin. „Vreau să precizez faptul că sunt musulman, nu m-am convertit de la creștinism sau altceva. Așa că vin aici cu identitatea mea musulmană. Faptul că sunt musulman nu mă face să nu cred în sfinți, fie ei creștini sau din altă religie. Parascheva pot să spun cu certitudine că este Sfânta mea, deoarece chiar cred în puterile miraculoase ale moaștelor ei. Am trecut prin asta și din punctul de vedere al experienței mele personale, pot spune că moaștele ei fac minuni”, spune Mustafa.

Tricoul miraculos trecut pe la racla Cuvioasei Parascheva

Acum patru ani, când era într-o situaţie foarte dificilă, Mustafa a primit un ajutor de la Iaşi: un tricou trecut pe la racla Cuvioasei.

„Eram într-o situație foarte disperată, atât fizic, cât și emoțional și aveam o prietenă foarte bună din Iași. Ea încerca să mă ajute, dar nu putea din cauza distanţei. Ea nu putea să vină la Istanbul şi mi-a spus ştii, noi avem o sfântă aici, Sfânta Parascheva, şi oamenii cred că moaştele ei fac minuni. Ce ar fi dacă îţi cumpăr un tricou şi ating moaştele cu el şi ţi-l trimit, poate te ajută. A făcut aşa şi chiar m-a ajutat. Am început să mă simt fizic mai bine, iar emoţional am început să îmi revin, aşa că am făcut un jurământ. Am spus că dacă anul viitor nu apare ceva neprevăzut, cu siguranţă am să o vizitez pe Parascheva. Şi aşa am făcut în 2016. Apoi am venit şi am fost captivat de aura spirituală a acestui loc şi am fost foarte mişcat de tot. Am aşteptat la rând 12 ore, dar nu am simţit nimic, a trecut atât de repede. Şi apoi am făcut un al alt jurământ, că dacă anul viitor nu se întâmplă nimic neprevăzut, vin iar”, a povestit Mustafa.

„Aşa că tot ce pot să spun este <mulţumesc, Parascheva, mulţumesc pentru miracole!> (...) Jurămintele am să le fac în continuare, asta e clar”, a mărturisit tânărul.

Ca orice pelerin care ajunge la Iaşi în octombrie, şi Mustafa spune că nu simte nici durere şi nici oboseală în orele de aşteptare. „Am stat zece ore cel mai puţin, cred. Dar nici măcar nu am simţit durerea de picioare şi asta e chiar miraculos. Şi când am încheiat pelerinajul m-am simţit atât de eliberat, de griji şi de dureri, şi dureri emoţionale şi tot. Şi sunt un adevărat pelerin, particip la slujbe şi la liturghii, cumpăr suveniruri. Numele meu este Mustafa, sunt musulman, dar sunt pelerin la Parascheva”, a declarat profesorul de istorie.

„Nu e nimic neobișnuit pentru Istanbul”

Părinţii şi prietenii săi ştiu că el în octombrie vine la Iaşi, iar gestul său este perceput ca unul absolut normal.

„Toată lumea ştie. Şi părinţii mei, şi prietenii mei. Nu am ascuns nimic, nu m-am ascuns de nimeni. Plus că trăiesc în Istanbul, care e un oraş cosmpolit, cu religii diferite, care trăiesc una lângă alta şi nu e neobişnuit ca unii să viziteze lăcaşul de cult al altuia. În Istanbul, armenii vizitează moschei sau un musulman merge în Catedrala Sfântul Gheorghe pentru a aprinde lumânări. Nu e nimic neobişnuit pentru Istanbul. Poate în România, pentru că e o ţară omogenă din punct de vedere religios, pentru că marea majoritate a populaţiei este ortodoxă şi poate pentru voi sună interesant. De unde vin eu nu e ceva atât de interesant”, a explicat tânărul.

Despre Iaşi crede că este cel mai norocos oraş din România, iar evlavia celor care vin aici în fiecare octombrie îl surprinde.

„E 2019, Europa, iar atâta evlavie şi spiritualitate sunt rare”, a spus Mustafa.

Așa se face că la 348 de ani de când moaştele Cuvioasei Parascheva ajungeau la Iaşi, aduse de domnitorul Vasile Lupu din Constantinopol în capitala Moldovei, un musulman din Istanbul vine să îi mulţumească Sfintei.

Urmăriți reportajul video aici.

Editare web: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Ești dezbrăcată”. După ce nu a fost lăsată să se urce în avion din cauza ținutei, a revenit în aeroport și n-a stat pe gânduri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel puțin 50 de persoane au fost arestate la marșul Pride din Istanbul, după interdicția autorităților

Nicușor Dan a participat, alături de Recep Erdogan, la ceremonia pentru intrarea în serviciu a corvetei „Contraamiral August Roman”

CFR Călători reia trenurile directe spre Varna, Sofia și Istanbul: anunț pentru sezonul estival și prețurile biletelor

Proteste violente de 1 Mai în Turcia: Sute de arestări după ciocniri între poliție și demonstranți la Istanbul

Partenerii noștri