Traian Băsescu a câștigat procesul cu Administrația Prezidențială. Ce a decis instanța privind indemnizația ca fost șef al statului
Curtea de Apel București i-a dat câștig de cauză fostului președinte Traian Băsescu într-un proces cu Administrația Prezidențială privind indemnizația de fost șef al statului aferentă perioadei 2022 - 2025.
Fostul preşedinte Traian Băsescu are de recuperat peste 754.000 de lei, reprezentând indemnizaţia cuvenită ca fost şef al statului în intervalul 2022 - 2025, conform decizie de miercuri a Curţii de Apel Bucureşti, care i-a dat câştig de cauză în procesul cu Administraţia Prezidenţială. Decizia nu este definitivă.
„Admite cererea. Anulează Ordinul nr.55/2022 şi adresa SG 6462/26.05.2022. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 754.234,84 lei reprezentând indemnizaţia lunară netă acordată persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român aferentă perioadei 23.03.2022- 31.07.2025. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 17.648 lei”, se arată în minuta instanţei.
În 2019, CNSAS a sesizat Curtea de Apel București pentru a stabili dacă Traian Băsescu a colaborat cu fosta Securitate. În septembrie același an, instanța a constatat această calitate, iar decizia a fost confirmată definitiv în martie 2022 de Înalta Curte de Casație și Justiție.
În urma hotărârii definitive, autoritățile au aplicat prevederile Legii 406/2001, modificată între timp, care interzicea foștilor președinți declarați colaboratori ai Securității să mai beneficieze de privilegiile acordate de stat. În acest context, Administrația Prezidențială i-a retras lui Traian Băsescu indemnizația și celelalte beneficii aferente statutului de fost șef al statului.
Fostul președinte a contestat aceste măsuri în instanță, susținând că modificările legislative încalcă principiile constituționale. Dosarul a ajuns la Curtea Constituțională prin intermediul Curții de Apel București.
În iunie 2025, Curtea Constituțională a admis sesizarea și a decis că prevederile legale care îi retrăseseră privilegiile sunt neconstituționale. Această hotărâre a redeschis calea pentru recuperarea drepturilor financiare pierdute.
În baza deciziei Curții Constituționale, Traian Băsescu a continuat demersurile în justiție împotriva Administrației Prezidențiale, solicitând plata indemnizației pentru perioada în care aceasta i-a fost suspendată. Curtea de Apel București i-a dat acum câștig de cauză, stabilind că statul trebuie să îi acorde sumele aferente perioadei respective, decizia nefiind însă definitivă.
Editor : M.I.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News