Cum evită patronii plata TVA-ului
Până în primăvara acestui an, firmele care aveau o cifră de afaceri de până la 220 de mii de lei nu plăteau taxă pe valoarea adăugată. Între timp, plafonul a crescut până la 300 de mii de lei. Unii patroni au găsit o modalitate de a evita plata taxei. În loc de o firmă, deschid mai multe.
Motorina ar putea depăși din nou 9,5 lei pe litru de la 1 iulie. Expert: „Ar trebui să vedem ieftiniri la pompă, nu scumpiri”
Pot scădea taxele și TVA-ul? Ce spune consilierul premierului interimar Ilie Bolojan
Nicușor Dan nu exclude reducerea TVA: „În discuțiile despre bugetul 2027 orice idee e binevenită”
Bolojan: „Avem abordări de tip anglo-saxon la taxe și comportamente balcanice în gestionarea banilor”. Ce spune de relația cu Grindeanu
Cristian Păun, profesor de economie: „Am ales cel mai prost moment să creștem taxele”
Premierul Bolojan susține că anul viitor nu vor crește TVA și alte taxe
Ilie Bolojan: „TVA nu crește și nici alte taxe. Eu sunt om corect față de români”
Cum cumpără influență în România premierul ungar Viktor Orban. 18 milioane de euro, pentru companii din Transilvania (Snoop)
Cum influențează gemul făcut de bunica în casă raportările financiare ale României. Explicația șefului ANAF
În urmă cu patru ani, Cristian Chiţu dechidea o patiserie în Capitală. După doar şase luni de la deschidere, cifra de afaceri ajungea la pragul care îl transforma pe antreprenor în plătitor de TVA.
Cristian Chiţu, antreprenor: Fiind plătitor de TVA, consider că e binevenit TVA-ul de 9%, în industria alimentară. În momentul în care îţi plăteşti chiria sau prestezi anumite servicii, TVA-ul de 19% te ajută foarte mult să îţi deduci TVA-ul de 9% pe care tu îl încasezi de la clienţi.
Datele de la Registrul comerţului arată că în România sunt aproape 1 milion 400 de mii de firme. Peste 71 de mii dintre ele, deschise doar în prima jumătate a acestui an. Dintre acestea, peste jumătate sunt neplătitoare de TVA. Adică firme a căror cifră de afaceri nu trece de trei sute de mii de lei anual.
Adrian Bența, consultant fiscal: În opinia mea, în acest moment, vom avea multe firme neplătitoare de TVA, tocmai datorită acestui plafon și mai ales datorită diversificării prestării de servicii! Din punctul meu de vedere, o societate neplătitoare de TVA este mai avantajoasă pentru acei antreprenori la începutul activității lor, când principala sursă a venitului este o prestare de servicii realizate de ei!
Diferenţa dintre prestarea de servicii şi vânzarea de bunuri, într-o afacere, stă în faptul că, atunci când cumperi produse pentru propria firmă, ca utilizator final, taxa pe valoare adăugată este plătită la raft. Alții însă, mai inventivi, și-au deschis afaceri în domenii care permit deducere de TVA chiar dacă aceasta este de doar 5 la sută.
În primele 8 luni ale acestui an, au fost făcute peste 80 de schimbări fiscale. În aceste condiţii, analiştii financiari nu exclud ca pragul care stabileşte plata sau neplata taxei pe valoare adăugată să fie modificat.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News