Live

ANRE a retras licenţa unui furnizor de energie, pentru prima dată în istoria instituţiei: „Abateri repetate şi nereguli la facturare”

Data actualizării: Data publicării:
Foto: GettyImages

Comitetul de Reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat retragerea licenţei de furnizare a energiei electrice deţinute de societatea Grenerg SRL, ca urmare a unor abateri repetate şi sistematice de la obligaţiile legale, a anunţat instituţia, printr-un comunicat citat de Agerpres.

ANRE susţine că furnizorul a migrat clienţi cu forţa şi a ignorat amenzi de peste un milion de lei.

Decizia intră în vigoare la 19 iunie 2026 şi afectează un portofoliu de 22.564 de locuri de consum.

Potrivit documentului citat, măsura adoptată de ANRE reprezintă o premieră instituţională şi vine după o perioadă îndelungată în care furnizorul a continuat să încalce obligaţiile stabilite prin legislaţia primară, reglementările ANRE şi condiţiile asociate licenţei de furnizare. Compania Grenerg a acumulat în mai puţin de un an amenzi totale de 1,165 milioane de lei pentru peste 100 de abateri documentate prin controale ANRE şi a continuat să comită fapte identice cu cele pentru care fusese deja sancţionat la nivelul maxim permis de lege, susţine instituţia.

Schimbarea furnizorului fără acordul clienţilor şi încălcări repetate ale regulilor privind facturarea

Principalele abateri constatate au vizat schimbarea furnizorului fără acordul clienţilor finali, precum şi încălcări repetate ale regulilor privind facturarea energiei electrice şi relaţia contractuală cu consumatorii.

„Retragerea licenţei este cea mai severă măsură pe care ANRE o poate dispune faţă de un furnizor şi nu este o decizie pe care o tratăm cu uşurinţă. Dar atunci când abaterile se repetă, când sancţiunile nu produc corectarea comportamentului şi când drepturile consumatorilor continuă să fie afectate, Autoritatea are obligaţia să intervină ferm. În acest caz, au fost constatate încălcări grave şi repetate: clienţi finali au fost transferaţi către acest furnizor fără acordul lor, iar regulile de facturare au fost încălcate în mod constant. După sancţiuni totale de 746.000 de lei aplicate în iunie 2025 şi după noi controale care au dus la amenzi suplimentare de 405.000 de lei, a devenit evident că sancţiunea contravenţională nu mai era suficientă. ANRE susţine concurenţa, dar concurenţa nu poate funcţiona în afara regulilor. Dreptul clientului final de a-şi alege liber furnizorul este un principiu fundamental al pieţei de energie electrică. Când acest drept este afectat, intervenţia reglementatorului trebuie să fie proporţională, dar fermă. Ne dorim ca această decizie să rămână o excepţie. Dar toţi furnizorii trebuie să înţeleagă că protecţia consumatorilor şi respectarea regulilor de piaţă nu sunt opţionale”, a precizat preşedintele ANRE, George Niculescu, în comunicat.

„Clienţii nu vor rămâne fără energie electrică, aceștia vor fi redistribuiţi”

În acest context, ANRE subliniază că niciunul dintre clienţii finali ai furnizorului Grenerg nu vor rămâne fără energie electrică astfel că cei 22.564 de clienţi afectaţi, dintre care 22.102 casnici, vor fi redistribuiţi către furnizorul de ultimă instanţă (FUI) desemnat la nivelul lunii iunie 2026, în conformitate cu procedurile în vigoare, fără întreruperea alimentării cu energie electrică.

Clienţii care nu sunt mulţumiţi cu preţul oferit de FUI au opţiunea şi dreptul legal de a încheia noi contracte de furnizare energie electrică cu furnizorul pe care îl aleg. Pe platforma www.posf.ro, ANRE oferă consumatorilor de energie electrică atât un comparator de preţuri, cât şi posibilitatea să-şi aleagă furnizorul de energie electrică şi să încheie contract cu acesta.

În iunie 2025, după o serie de informaţii apărute în spaţiul public despre comportamentul potenţial abuziv al unui furnizor de energie electrică, precum şi în urma unei serii de sesizări primite de la consumatori, ANRE a derulat un control la Grenerg, în urma căruia au fost aplicate amenzi de 760.000 de lei, pentru 84 de abateri. Ulterior, în perioada octombrie 2025-martie 2026, ANRE a derulat noi controale la acest furnizor şi a mai emis 41 de amenzi, în valoare totală de 405.000 lei.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Țiriac jr., motivul pentru care Sorana Cîrstea a luat cea mai importantă decizie din viața ei: ”E normal la vârsta mea”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

SUCIU PARTNERS: România încearcă să își recapete controlul asupra propriei economii

Reacția lui Bolojan după ce ANRE a adoptat măsuri împotriva „băieților deștepti” din energie

Noi reguli împotriva „băieților deștepti” din energie. Șeful ANRE: „Vrem să avem megawați racordați la rețea și nu pe hârtie”

„Victorie pentru românii care produc energie acasă”. Legea prosumatorilor, declarată constituţională de către CCR. Ce se obţine

Partenerii noștri