Live

Dragoș Pîslaru: Garantat trecem peste 90% absorbţie de granturi din PNRR. Dacă aveam legea salarizării, ajungeam la 97%

Data publicării:
Foto: Getty Image

Ministrul interimar al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, îşi menţine afirmaţiile că România va accesa peste 90% din sumele alocate sub formă de bani nerambursabili din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). El precizează că, dacă Parlamentul va adopta şi Legea salarizării unitare a bugetarilor, gradul de absorbţie a părţii de grant din PNRR ajunge la 97%.

„În acest moment eu vă spun, garantat, că trecem peste 90% absorbţie de granturi. Fără, că dacă aveam legea salarizării ajungeam la 97. Am spus că ajungem la minim 90%, îmi menţin această declaraţie, puteţi după, când o să depunem cererea de plată 6, să vă uitaţi pe bandă şi să ziceţi: la, a luat-o razna sau a avut dreptate? Acuma este panică, că pierdem miliarde, că facem, că dregem! Eu vă spun, la modul în care am renegociat PNRR-ul vom primi banii nerambursabili peste 90%”, a declarat Dragoş Pîslaru la B1 Tv, luni seară, citat de News.ro.

El a adăugat că adoptarea legii salarizării unitare reprezintă diferenţa dintre România care ar primi „nouăzeci şi un pic” fonduri nerambursabile din PNRR faţă de România care accesează 97% din granturi.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Romina Gingașu a rupt tăcerea despre căsnicia cu Piero Ferrari, după ce a șters toate pozele + ”Am fost ținta unui psihopat”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nicușor Dan: „Pare că suntem în preajma apocalipsei. Nu suntem deloc așa”. Președintele îndeamnă românii să se bucure de succese

Prima locomotivă electrică nouă cumpărată de România prin Fondul pentru Modernizare a intrat în circulație

Cseke Attila anunță că aproape 5.000 de investiţii PNRR au fost finalizate: „O să avem câteva sute peste ţinta asumată de România”

Pîslaru: Fermierii merită mult mai mult. Ministerul Agriculturii a fost condus în ultimii 5 ani exclusiv de miniştri PSD

Partenerii noștri