Live

Primăria Capitalei a actualizat proiectul de hotărâre privind impozitele și taxele locale care se vor aplica din 2026

Data publicării:
Sursa foto: captură Digi24

Primăria Municipiului București a publicat varianta îmbunătățită a proiectului de hotărâre privind stabilirea nivelurilor impozitelor și taxelor locale, care ar urma să se aplice începând cu anul 2026. Modificările au fost transmise de Direcția Generală Economică și sunt supuse dezbaterii publice, conform legii transparenței decizionale.

Potrivit unui anunț oficial al PMB, modificările la proiectul de hotărâre au fost transmise prin adresa Direcției Generale Economice – Direcția Venituri, cu numărul 211211 din 17 decembrie 2025.

Documentul a fost înregistrat la Direcția Asistență Tehnică și Juridică în aceeași zi.

Autoritățile au precizat că actualizarea proiectului are loc în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată și modificată, iar scopul este informarea corectă a cetățenilor cu privire la schimbările propuse.

Vezi varianta îmbunătățită aici

Unde poate fi consultat proiectul

Varianta îmbunătățită a proiectului de hotărâre, împreună cu documentația de bază, poate fi consultată:

-online, pe site-ul Primăriei Municipiului București – www.pmb.ro, la secțiunea Consiliul General al Municipiului București – Proiecte supuse dezbaterii publice;

-fizic, la sediul PMB din Bulevardul Regina Elisabeta nr. 47, sector 5.

De asemenea, documentul poate fi obținut și în copie, pe baza unei cereri depuse la Centrul de Informare al instituției.

Proiectul de hotărâre urmează să fie analizat în cadrul procesului de dezbatere publică, înainte de a fi supus votului în Consiliul General al Municipiului București.

Nivelurile finale ale impozitelor și taxelor locale vor fi stabilite ulterior, urmând să se aplice începând cu anul 2026.

Editor : A.D.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nicușor Dan, despre tensiunile din Coaliție: Nu există alternativă la Bolojan. Un guvern minoritar e puțin probabil în momentul ăsta

România este al treilea producător de țiței din UE. De ce nu se vede acest avantaj în prețul carburanților

Încă o primărie din țară anunță că reduce taxele locale. De ce vrea edilul impozite mai mici pe mașini: „Fenomenul s-a mai întâmplat”

Statul schimbă regulile pentru tutunul de mestecat și de prizat. Produsele vor fi accizate și marcate cu timbru, ca țigările

Partenerii noștri