Au trecut mai bine de șase decenii de când Eiko Kawasaki a părăsit Japonia pentru a începe o nouă viață în Coreea de Nord. La vârsta de 17 ani, ea se număra printre zecile de mii de persoane de origine coreeană care fuseseră ademenite în statul comunist cu promisiunea unui „paradis pe pământ”, relatează The Guardian.
În schimb, au întâlnit ceva mai apropiat de un iad pe pământ. Li s-au negat drepturile fundamentale ale omului și au fost obligați să îndure condiții extrem de grele. Promisiunile oficiale privind educația și asistența medicală gratuite, precum și locurile de muncă și locuințele garantate s-au dovedit a fi o iluzie crudă. Și, spre groaza lor, li s-a interzis să călătorească în Japonia pentru a-și vizita familiile pe care le lăsaseră în urmă.
Dar săptămâna aceasta, după ani de eforturi, patru coloniști care fugiseră în Japonia au obținut într-un fel dreptate, când un tribunal din Tokyo a obligat guvernul nord-coreean să plătească fiecăruia dintre ei cel puțin 20 de milioane de yeni (94.000 de lire sterline) drept despăgubire.
Între 1959 și 1984, peste 90.000 de persoane, în majoritate zainichi – denumirea dată persoanelor de origine coreeană care trăiesc în Japonia – au devenit victimele unui plan elaborat al Coreei de Nord de a recruta muncitori și de a da o lovitură propagandistică fostului ocupant colonial al nordului. Câțiva, precum Kawasaki, au reușit să fugă și să alerteze lumea cu privire la ceea ce criticii planului numesc răpire sancționată de stat.
Kawasaki, în vârstă de 83 de ani, care a declarat că a fost „copleșită de emoție” după pronunțarea verdictului, a recunoscut că este puțin probabil ca ea și ceilalți reclamanți să primească vreun yen. Curtea Supremă din Tokyo nu are nicio modalitate de a pune în aplicare hotărârea în acest caz, în care l-a citat simbolic pe liderul nord-coreean Kim Jong Un să depună mărturie.
„Sunt sigură că guvernul nord-coreean va ignora pur și simplu hotărârea judecătorească”, a spus ea.
Kenji Fukuda, avocatul principal al cazului, a declarat că cea mai realistă opțiune pentru recuperarea banilor este confiscarea bunurilor și proprietăților nord-coreene. Reclamanții, care au inițiat acțiunea în 2018, se numără printre cele aproximativ 150 de persoane care au fugit din programul din Coreea de Nord și s-au întors în Japonia.
Regimul de la Phenian, cu sprijinul guvernului japonez și ajutorul Comitetului Internațional al Crucii Roșii, le-a promis etnicilor coreeni o viață nouă într-un paradis socialist, cu servicii publice gratuite și un nivel de trai mai ridicat.
Guvernul japonez și Crucea Roșie nu au fost vizate în procesul de despăgubire.
Verdictul din această săptămână a marcat o premieră: „o instanță japoneză și-a exercitat suveranitatea împotriva Coreei de Nord pentru a recunoaște practicile ilegale ale acesteia”, a declarat Atsushi Shiraki, unul dintre avocații care au reprezentat reclamanții, referindu-se la această hotărâre „istorică”.
Kanae Doi, directorul organizației Human Rights Watch din Japonia, a salutat hotărârea ca fiind „un exemplu foarte important și de succes al încercărilor de a trage Coreea de Nord la răspundere” pentru crimele sale internaționale.
În cadrul programului, cei suspectați de lipsă de loialitate „au fost supuși unor pedepse severe, inclusiv închisoare cu muncă forțată sau ca prizonieri politici”, potrivit grupului. Inițiativa a fost susținută de guvernul japonez la acea vreme, mass-media descriind programul ca fiind umanitar și destinat coreenilor care se luptau să-și construiască o viață în Japonia din cauza discriminării răspândite în domeniul locuințelor, educației și ocupării forței de muncă.
Mulți au fost duși împotriva voinței lor pentru a lucra în mine și fabrici în perioada 1910-1945, când Japonia a colonizat peninsula coreeană. Printre emigranți se aflau și 1.830 de femei japoneze care se căsătoriseră cu bărbați coreeni.
Kawasaki, din a doua generație de zainichi, născut în Kyoto, s-a îmbarcat pe un vas spre Coreea de Nord în 1960, după ce a fost convinsă de promisiunile utopice făcute de Asociația Generală a Rezidenților Coreeni din Japonia, pro-Phenian, ambasada de facto a Coreei de Nord.
În schimb, reclamanții au susținut că regimul dorea să atragă etnici coreeni, în special muncitori calificați și tehnicieni, pentru a rezolva problema deficitului de forță de muncă.
Kawasaki și-a dat seama că a fost păcălită imediată ce a ajuns într-un port nord-coreean, unde a fost întâmpinată de sute de oameni acoperiți de funingine și în mod evident subnutriți. A rămas acolo timp de 43 de ani, până în 2003, când a fugit în Japonia via China, lăsându-și în urmă copiii adulți.
Una dintre fiicele lui Kawasaki și cei doi copii ai ei au fugit din Coreea de Nord, dar ea nu a mai avut niciun contact cu ceilalți copii ai săi de când regimul a închis granițele țării la începutul pandemiei de Covid-19.
„Nici măcar nu știu dacă mai sunt în viață”, a spus ea.
Citește și:
Nord-coreenii sunt trimiși să muncească „ca sclavii” în Rusia. 18 ore de muncă pe zi, două zile libere pe an (BBC)
Coreea de Nord trimite mii de muncitori în Rusia, încălcând sancțiunile internaționale
Editor : A.M.G.
