Live

Tesla nu a reușit să controleze postările lui Elon Musk pe Twitter, deși își asumase acest rol în fața autorităților

Data publicării:
Miliardarul american Elon Musk, CEO-ul companiei Tesla. Foto: Getty Images

Tesla ar fi eșuat de mai multe ori să aprobe mesajele lui Elon Musk înainte ca ele să apară pe Twitter, deși acest lucru era prevăzut într-un ordin judecătoresc, informează BBC.

În 2018, Comisia pentru Bursă și Valori Mobiliare din SUA (SEC) l-a acuzat pe Elon Musk de înșelarea investitorilor, după ce a făcut afirmații legate de ieșirea companiei Tesla de pe bursă. S-a ajuns la o înțelegere cu autoritățile americane, iar avocații Tesla s-au angajat să aprobe anumite postări pe Twitter ale miliardarului.

Cu toate acestea, documente obținute de Wall Street Journal sugerează că autoritățile americane sunt de părere că Tesla și Elon Musk au încălcat termenii înțelegerii.

Potrivit WSJ, Comisia pentru Bursă și Valori Mobiliare a informat Tesla că două postări de pe contul de Twitter al lui Elon Musk au încălcat înțelegerea.

Una dintre postări făcea referire la prețul acțiunilor Tesla, Musk spunând că este "prea mare", iar cealaltă era despre producția de panouri solare a companiei.

În cadrul înțelegerii încheiate cu SEC, Tesla accepta ca avocații săi să aprobe înainte de publicare postările lui Elon Musk pe Twitter referitoare la producția companiei, produse noi și informații financiare.

Tesla a răspuns la notificarea SEC, anunțând că a considerat că acele postări nu fac parte din cele prevăzute de înțelegere, pentru că sunt fac referire la ambiții personale sau sunt păreri ale lui Musk, scrie Wall Street Journal. Autoritățile americane nu au fost de acord.

"Deoarece Elon Musk a refuzat în repetate rânduri să-și depună comunicările pe Twitter pentru a fi aprobate de Tesla, suntem foarte îngrijorați", a transmis SEC.

Comisia pentru Bursă și Valori Mobiliare a cerut Tesla "să ia în calcul schimbarea poziției" și să introducă măsuri "pentru a preveni noi daune aduse acționarilor".

După acuzațiile lansate de SEC în 2018, Elon Musk a fost nevoit să demisioneze din poziția de președintele al Consiliului de Administrație a Tesla și a fost amendat cu 20 de milioane de dolari. Musk a refuzat să recunoască că are vreo vină. Într-un interviu acordat ulterior canalului CBS, Elon Musk a spus că nu are "niciun fel de respect" pentru SEC, dar a decis să plătească amenda pentru că susține sistemul de justiție.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

S-a declanșat o „cursă pe viață și pe moarte” care va transforma cu totul cea mai mare piață a mașinilor electrice din lume

Premierul australian spune că Musk e un „miliardar arogant” pentru că refuză să dea jos de pe X înregistrările atacului din Sydney

Tesla recheamă aproape 4.000 de mașini Cybertruck din cauza pedalei de accelerație care se poate bloca în timpul mersului

Tesla va cere acţionarilor să restabilească pachetul de compensaţii de peste 55 de miliarde de dolari pentru directorul Elon Musk

Partenerii noștri