Live

Atac armat la un colegiu din Montreal. Un bărbat înarmat a deschis focul și a rănit mai mulți oameni

Data publicării:
Colegiul, care are aproape 10.000 de studenţi şi profesori, a rămas închis în cursul serii, iar poliţia a lansat operaţiunea de prindere a atacatorului. Foto: Profimedia images

Patru persoane au fost spitalizate după ce au fost rănite într-un atac armat, vineri, în apropiere de un colegiu din Montreal, au transmis surse din poliția canadiană.

Într-un alt incident, în care un individ înarmat a fost reţinut într-o şcoală din regiunea Montreal, mai mulţi elevi au fost nevoiţi să se baricadeze la solicitarea forţelor de ordine în timpul intervenţiei lor.

La ora locala 17:30, focuri de armă au răsunat într-un parc situat vizavi de College Montmorency, în suburbia Laval din Montreal, a declarat pentru AFP purtătoarea de cuvânt a poliţiei, Genevieve Major, conform Agerpres. Patru persoane rănite, în urma focurilor de armă, au căutat refugiu în colegiu şi au fost transportate ulterior la spital cu răni uşoare.

Colegiul, care are aproape 10.000 de studenţi şi profesori, a rămas închis în cursul serii, iar poliţia a lansat operaţiunea de prindere a atacatorului.

Mai devreme, un tânăr de 19 ani care purta o vestă antiglonţ fusese arestat în perimetrul unui colegiu situat la 40 de kilometri sud de Montreal şi acuzat că profera ameninţări.

Elevii şi personalul didactic au declarat presei locale că au primit ordin să se baricadeze în sălile de clasă şi să stingă luminile pentru cea mai mare parte a zilei, în timp ce o operaţiune a poliţiei a avut loc afară.

Ministrul siguranței publice din Quebec, François Bonnardel, a declarat într-un mesaj pe Twitter că elevii acestei instituţii „s-au confruntat cu o situaţie dificilă astăzi”. „Mă simt uşurat de turnura evenimentelor”, a adăugat el, potrivit AFP, citat de Agerpres.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Spirală de represalii în războiul comercial SUA-Canada. Trump impune o nouă taxă vamală unor produse canadiene

Parlamentul European va avea un birou la Ottawa, pentru consolidarea relațiilor UE - Canada

Canada se va alătura Uniunii Europene pentru a acorda Ucrainei împrumutul de 90 de miliarde de euro (FT)

Canada vrea o apropiere fără precedent de UE. Care este planul lui Mark Carney pentru un statut de „membru asociat” (WSJ)

Partenerii noștri