Cine este prima persoană în scaun cu rotile care a ajuns în spațiu cu Blue Origin
Michaela Benthaus, o femeie de 33 de ani din Germania, a devenit prima persoană în scaun cu rotile care a ajuns în spaţiu, cu ajutorul companiei Blue Origin a lui Jeff Bezos, informează NBC News. Inginera paraplegică a pornit sâmbătă într-o călătorie cu racheta, împlinindu-și visul, alături de alţi cinci pasageri, și a lăsat în urmă căruciorul rulant ca să plutească în spaţiu şi să admire Pământul de la înălţime.
Accidentul care i-a schimbat viața și drumul spre spațiu
Grav rănită într-un accident de mountain bike în urmă cu şapte ani, Michaela Benthaus a devenit prima persoană în scaun cu rotile care a ajuns în spaţiu, lansându-se din vestul Texasului cu compania Blue Origin a lui Jeff Bezos.
Zborul de 10 minute în spaţiu a necesitat doar ajustări minore pentru a se adapta nevoilor lui Benthaus, potrivit companiei. Acest lucru se datorează faptului că capsula autonomă New Shepard a fost proiectată având în vedere accesibilitatea, „făcând-o mai accesibilă pentru o gamă mai largă de persoane decât zborurile spaţiale tradiţionale”, a declarat Jake Mills de la Blue Origin.
Pentru Benthaus, Blue Origin a adăugat o placă de transfer pentru pacienţi, astfel încât ea să poată să se deplaseze între trapa capsulei şi scaunul ei. Echipa de recuperare a desfăcut, de asemenea, un covor pe solul deşertului după aterizare, oferind acces imediat la scaunul ei cu rotile, pe care l-a lăsat în urmă la decolare.
Motivația și mesajul ei pentru persoanele cu dizabilități
„Nu trebuie să renunţi niciodată la visurile tale, nu-i aşa?”, a îndemnat Benthaus după aterizare. Benthaus era hotărâtă să facă cât mai multe lucruri pe cont propriu. Obiectivul ei este nu numai să facă spaţiul accesibil persoanelor cu dizabilităţi, ci şi să îmbunătăţească accesibilitatea pe Pământ.
Pe lângă Koenigsmann, Benthaus a împărtăşit călătoria cu oameni de afaceri şi investitori, precum şi cu un informatician. Ei au ridicat lista călătorilor spaţiali ai Blue Origin la 86.
Bezos, miliardarul fondator al Amazon, a creat Blue Origin în 2000 şi a lansat primul zbor spaţial cu pasageri în 2021. De atunci, compania a livrat nave spaţiale pe orbită de la Cape Canaveral, Florida, folosind racheta New Glenn, mai mare şi mai puternică, şi lucrează la trimiterea de module de aterizare pe Lună.
Editor : Ana Petrescu
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News