Live

Criza politică din Germania se amplifică. Succesoarea Angelei Merkel demisionează după ce partidul său a colaborat cu extrema-dreaptă

Data publicării:
Angela Merkel și Annegret Kramp-Karrenbauer Foto: Guliver/Getty Images

Lidera Uniunii Creştin-Democrate germane (CDU), Annegret Kramp-Karrenbauer, protejata cancelarului Angela Merkel, nu va candida pentru funcţia de şef al guvernului la viitoarele alegeri federale din 2021, transmit luni agenţiile internaţionale de presă, citând surse din cadrul formaţiunii, conform Agerpres.

Annegret Kramp-Karrenbauer (AKK, cum mai este cunoscută) a comunicat conducerii partidului la Berlin şi că va demisiona de la şefia acestuia, a declarat un purtător de cuvânt al CDU luni.

AKK, în vârstă de 57 de ani, era creditată drept succesoare a Angelei Merkel atunci când a fost aleasă la conducerea creştin-democraţilor în decembrie 2018, în cadrul planului actualului cancelar de a se retrage treptat de pe scena politică.

Annegret Kramp-Karrenbauer a avut însă dificultăţi în a-şi impune controlul asupra partidului şi a fost afectată de o serie de scandaluri, cel mai recent fiind cel din Turingia, când membri ai CDU au votat săptămâna trecută alături de Alternativa pentru Germania (AfD, de extremă dreapta) alegerea unui politician liberal ca prim-ministru al landului.

Kramp-Karrenbauer a afirmat că are în plan un proces de selectare a candidatului CDU la funcţia de cancelar în această vară, înainte de a demisiona de la conducerea partidului.

Potrivit surselor, Angela Merkel doreşte ca Annegret Kramp-Karrenbauer să rămână în funcţia de ministru al apărării.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Germania: Partidul lui Merz câștigă alegerile din Renania-Palatinat. Victoria, umbrită de ascensiunea record a AfD

„Ultimul glonț pentru democrație”: De ce nu reușește cancelarul Friedrich Merz să oprească ascensiunea extremei drepte în Germania

Războiul din Orientul Mijlociu testează reforma migrației în UE. Bruxellesul se teme de un nou val de refugiați

Maia Sandu și Zelenski primesc cea mai înaltă distincție a UE. Merkel, printre laureați, huiduită în Parlamentul European

Partenerii noștri