Live

Jurnalistul american Tucker Carlson confirmă că îi va lua un interviu lui Vladimir Putin

Data actualizării: Data publicării:
Jurnalistul american Tucker Carlson îl va intervieva pe Vladimir Putin. Foto: Profimedia

Fostul prezentator al postului de televiziune Fox News, Tucker Carlson, a confirmat marți că îl va intervieva pe președintele rus Vladimir Putin, după mai multe zile în care au fost zvonuri și speculații în această privință, relatează Sky News. Jurnalistul american, susținător al lui Putin, spune că publicul occidental „nu i-a auzit niciodată vocea” liderului rus și că acest lucru este „greșit”. 

Acesta ar fi primul interviu pe care președintele rus îl acordă unui jurnalist occidental de la invazia Ucrainei, în urmă cu aproape doi ani.

Carlson, care este un susținător vocal al lui Putin, a postat pe X un videoclip de patru minute în care explică de ce a decis să îi ia un interviu.

El a descris interviurile occidentale cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski drept „sesiuni de încurajare lingușitoare” și „propagandă guvernamentală”.

Jurnalistul american a criticat instituțiile media pentru că nu l-au intervievat și pe Vladimir Putin, afirmând că publicul occidental „nu i-a auzit niciodată vocea” și că acest lucru este „greșit”.

El a spus că Elon Musk a fost de acord să nu „blocheze” sau să „suprime” interviul pe platforma X și a acuzat administrația Biden că a „spionat ilegal” mesajele text ale echipei sale în încercarea de a-l opri să-l intervieveze pe Putin. 

Tucker Carlson a fost concediat de la Fox News în aprilie anul trecut. El şi-a lansat un nou serviciu de streaming video pe bază de abonament în decembrie, pentru a-şi valorifica popularitatea în rândul alegătorilor conservatori. Un interviu cu Donald Trump postat pe reţeaua X în august, anul trecut, a strâns peste 267 de milioane de vizualizări.

 

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO A "măcelărit" imnul în fața a 70.000 de oameni și a ajuns să fie batjocorit în întreaga țară: "Retrage-te!"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

General american: Rusia nu are forțe suficiente pentru o străpungere majoră în Ucraina

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva Rusiei

Primul politician transgender din Rusia a anunțat că revine la genul său inițial: „Am realizat că sunt bărbat în postul mare”

Ce părere au chinezii despre Vladimir Putin: „Mi s-a părut mereu foarte frumos”/ „Trebuie respectat”

Partenerii noștri