Video Noi audieri în dosarul afaceristului Fănel Bogos, acuzat că a plătit să ajungă la Bolojan. Președintele CJ Vaslui a mers la DNA Iași

Data actualizării: Data publicării:
presedintele consiliului judetean vaslui ciprian trifan
Președintele Consiliului Județean Vaslui, Ciprian Trifan, la ieșirea de la audierile făcute la DNA Iași. Foto: captură video Digi24

Noi audieri au avut loc în dosarul afaceristului Fănel Bogos, acuzat de instigare la șantaj și cumpărare de influență. Este vorba despre un dosar în care omul de afaceri e acuzat că a plătit ca să ajungă la Ilie Bolojan. A vrut să-l convingă să schimbe din funcție directorul Direcției Sanitar Veterinară Vaslui. Președintele Consiliului Județean Vaslui a mers la DNA Iași, unde a dat declarații. Anchetatorii au vrut să afle dacă între oficialul local și omul de afaceri Fănel Bogos a existat vreo întâlnire sau discuție.

Miza audierilor de la DNA în dosarul de corupție care îl vizează pe afaceristul Fănel Bogos este legată de presiunile exercitate pentru schimbarea din funcție a directorului DSV Vaslui, pe care omul de afaceri îl considera incomod în derularea afacerilor sale.

Ciprian Trifan, președintele CJ Vaslui, a fost chemat joi la audieri la DNA Iași, în calitate de martor. El a stat o oră și jumătate în sediul DNA. Nu a făcut declarații publice la intrare sau ieșire.

Procurorii DNA au vrut să clarifice dacă asupra lui Trifan au existat presiuni pentru schimbarea din funcție a șefului DSV Vaslui.

Avocatul lui Fănel Bogos, prezent și el joi la audieri, a declarat că președintele CJ Vaslui a negat în fața procurorilor că a fost supus unei presiuni pentru această schimbare din funcție.

„A spus doar că, și asta este o problemă care ar trebui să ne sperie pe toți, în toată țara există protocoale între partide privind numirea șefilor în funcții publice. Există un protocol și fiecare partid, pe fiecare zonă, în funcție de alianțe, își numesc... Asta a spus dumnealui și este grav”, a mai afirmat Bogdan Gheorghiță, avocatul lui Fănel Bogos.

Potrivit datelor din anchetă, lui Ciprian Trifan i s-a cerut sprijin pentru înlăturarea șefului DSV Vaslui. Ar fi avut loc o întâlnire în biroul acestuia, la Consiliul Județean, la care au mai participat un om de afaceri, prefectul județului Vaslui, dar și Mihai Barbu, fostul președinte PNL Vaslui, cercetat de asemenea în dosar. 

Dosarul a fost deschis la DNA Iași în noiembrie 2025, când Fănel Bogos a fost arestat preventiv. Din primăvară este cercetat, sub control judiciar, pentru cumpărare de influență. 

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Cine a plătit tratamentul de peste un milion de dolari al Alinei Pușcău. Cum a reușit fotomodelul să acopere...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Pitbull are 45 de ani și șase copii. Artistul i-a ținut mereu departe de ochii publicului: „Îi protejez...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James McAvoy, la un pas de moarte după o procedură medicală. Era singur acasă când plămânii i-au cedat: "A...
Adevarul
„De ce ar trebui să le plângem de milă?” Profesoară din București, mesaj tranșant după ce unii candidați la...
Newsweek
Cum sunt dezavantajați la pensie cei care au lucrat în grupe de muncă? Un avocat spune ce pot face pensionarii
Digi FM
Are 61 de ani, ridică greutăți la sală și întoarce toate privirile. Bărbații tineri o curtează, iar soțul ei...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Un bărbat a avut parte de șocul vieții când a mers noaptea la toaletă. A aprins lumina și a văzut cum se...
Film Now
Fiica unei actrițe din "Game of Thrones", numită canibală după ce a recunoscut că a mâncat cenușa mamei sale...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro