Live

Video Explozie la o rafinărie MOL în Ungaria: un mort și mai mulți răniți

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Facebok / Peter Magyar

O explozie care s-a produs vineri la o rafinărie deţinută de compania petrolieră maghiară MOL, în Tiszaújváros, în nordul Ungariei, s-a soldat cu un mort şi „mai mulţi” răniţi, relatează presa locală, potrivit News.ro.

Prim-ministrul Péter Magyar a declarat într-o postare pe Facebook că ministrul energiei, István Kapitány, însoţit de preşedintele-director general al MOL, Zsolt Hernádi, se îndreaptă spre locul incidentului.

Conform informaţiilor preliminare, o persoană şi-a pierdut viaţa, iar 7 persoane au suferit arsuri grave. Prim-ministrul Péter Magyar a transmis condoleanţe familiei persoanei decedate.

Operaţiunile de stingere a incendiului sunt în curs de desfăşurare. O conductă avariată arde intens.

Laboratorul mobil de protecţie civilă a sosit la faţa locului şi efectuează măsurători, dar până în prezent nu s-au înregistrat concentraţii de substanţe periculoase peste limitele admise, a informat premierul pe Facebook.

Circumstanţele accidentului sunt investigate de experţi, a anunţat compania MOL.

Editor : B.E.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Peter Magyar: După războiul din Ucraina, toată Uniunea Europeană va reveni la gazul rusesc mai ieftin

Noul premier al Ungariei vrea România în Grupul de la Vișegrad. „Inima Europei bate în Europa Centrală și de Est”

Peste 40 de percheziţii în 22 de judeţe, într-un dosar privind arme cumpărate ilegal online din Ungaria

„Prietenie de o mie de ani”: Peter Magyar relansează relațiile cu Polonia. Varșovia și Budapesta își vor apăra interesele la Bruxelles

Partenerii noștri