Video „UE trebuie să țină pasul cu Ucraina”: apelul Robertei Metsola către liderii europeni. Ce spune despre aderarea Republicii Moldova

Data actualizării: Data publicării:
Informal meeting of EU heads of state and government
Roberta Metsola, la reuniunea informală a Consiliului European. Foto: Profimedia

Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a îndemnat joi cele 27 de state membre să se adapteze la ritmul rapid în care Ucraina avansează pe calea reformelor necesare pentru aderarea la Uniunea Europeană (UE) şi a pledat pentru accelerarea procesului de deschidere a uşilor atât pentru Ucraina, cât şi pentru Republica Moldova, informează EFE, citată de Agerpres.

Văzând „că o ţară aflată în război, pentru că a fost invadată, este capabilă să recupereze atât de impresionant volumul de muncă legislativă şi tehnică pe care alte ţări îl au într-un deceniu, nu putem privi în altă parte şi să nu ne adaptăm la acest ritm, a declarat politiciana conservatoare malteză într-un discurs la forumul de securitate Globsec care are loc la Praga.

Deşi nu s-a aventurat să ofere o dată specifică de aderare, Metsola a recunoscut că, având în vedere eforturile Kievului şi faptul că Ucraina „luptă pentru securitatea noastră, ar fi greşit să se amâne aderarea acestei ţări.

Metsola a făcut aceste declaraţii după ce s-a aflat că cancelarul german Friedrich Merz a propus joi, într-o scrisoare adresată conducerii Uniunii Europene, crearea statutului de „membru asociat pentru Ucraina.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Preşedinta Parlamentului European a avertizat, de asemenea, că nedeschiderea uşilor pentru Ucraina şi Republica Moldova ar putea fi exploatată de ţările vecine pentru a deraia procesul de integrare.

„Dacă nu facem acest lucru, este în interesul altor ţări să facă opusul şi nu putem permite acest lucru în timp de război, aşa cum se întâmplă acum, a declarat Metsola.

Subliniind că „securitatea şi apărarea sunt acum cea mai mare prioritate, deoarece fără ele „nu avem nimic, ea a insistat că extinderea UE este „cea mai bună garanţie de securitate pe care o putem oferi ţărilor candidate.

Republica Moldova, ţara cu care UE a iniţiat procedurile de aderare la scurt timp după invazia Rusiei în Ucraina, este gata să înceapă negocierile pentru toate capitolele, a declarat preşedinta acestei ţări, Maia Sandu, la acelaşi forum.

După ce a denunţat interferenţa Moscovei în procesele electorale ale ţării sale prin finanţarea ilegală a partidelor şi a oligarhilor corupţi, Maia Sandu a recunoscut că, pentru Republica Moldova, integrarea în UE „este strategică pentru supravieţuirea sa ca democraţie

Citește și:

Merkel și Walesa au primit Ordinul de Merit al UE din partea PE. Contextul în care vine distincția pentru fosta cancelară

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul-fantomă din România unde poți cumpăra un bloc întreg cu 49.000 de euro. Cartierul abandonat e ascuns...
Digi FM
Cum arată Ozana Barabancea după ce și-a făcut operație de ridicare a sânilor cu implant: „Luați-vă popcorn...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Pădurean, profesor la MIT, despre viața dominată de AI: "Instrument de antrenament al creierului, nu...
Film Now
Demi Moore, acuzată că și-a amenințat fostul ginere. Noi detalii ies la iveală în lupta pentru custodia...
Adevarul
Cazul elevei din Cluj care ar fi fost drogată la banchet: testele toxicologice, negative. Ce au descoperit...
Newsweek
Pensiile militare ar putea crește din acest an. Legea e în Parlament. Ce se întâmplă cu restul pensiilor?
Digi FM
Vești bune pentru elevi! Cât durează vacanța de vară în 2026 și când începe noul an școlar
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
O furnică minusculă provoacă îngrijorare în 22 de state. Pentru unii oameni, înțepătura sa poate fi mortală
Film Now
Ewan McGregor, marcat de filmul care i-a schimbat viața: „Sunt uimit de cât de bun e și acum, la 30 de ani de...
UTV
Mihai Petre și Elwira au publicat imagini rare de la nuntă. Cum arătau cei doi în urmă cu 18 ani