Live

Thailanda a reluat vaccinarea cu AstraZeneca. Premierul Prayut Chan-ocha a primit prima doză

Data publicării:
Prim-ministrul ţării, Prayut Chan-ocha, alături de alţi miniştri au primit prima doză din vaccinul AstraZeneca. Foto: Profimedia Images

Thailanda a reluat marţi imunizările anti-COVID-19 cu vaccinul fabricat de AstraZeneca, după ce au fost întrerupte timp de patru zile din cauza îndoielilor apărute în privinţa efectelor sale secundare, iar prim-ministrul ţării, Prayut Chan-ocha, alături de alţi miniştri au primit deja prima doză din acest vaccin, relatează EFE, potrivit Agerpres.

Premierul a declarat după ce a primit prima doză că doreşte prin gestul său să genereze încredere în rândul thailandezilor, în actuala campanie de vaccinare masivă în care se prevede imunizarea a aproape 30 de milioane de persoane.

Vinerea trecută, autorităţile sanitare thailandeze au anunţat in extremis suspendarea inoculărilor cu vaccinul dezvoltat de compania farmaceutică anglo-suedeză AstraZeneca după ce mai multe ţări europene au făcut acelaşi lucru în urma apariţiei unor posibile efecte adverse ale vaccinului.

Citește și UPDATE: Mai multe țări europene au decis să suspende vaccinările cu AstraZeneca. EMA este așteptată să dea un aviz

Germania, Franţa, Italia şi Spania sunt câteva dintre statele care au decis luni să suspende în mod preventiv vaccinările cu AstraZeneca, după apariţia mai multor cazuri de tromboză în Danemarca şi după decesul unei lucrătoare sanitare din Norvegia, spitalizată după prima doză.

Totuşi, experţi medicali ai Ministerului Sănătăţii din Thailanda au anunţat că au primit garanţii, atât de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), cât şi de la Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA), că vaccinul este "sigur" şi că "nu există probe care să-l asocieze cu cazuri de tromboză".

Thailanda a început campania de imunizare anti-COVID-19 luna trecută cu vaccinul dezvoltat de compania chineză Sinovac, însă strategia ţării se bazează în principal pe vaccinul produs de Oxford-AstraZeneca, de la care a primit 117.000 de doze.

Ţara asiatică, cu o populaţie de aproximativ 66 de milioane de locuitori, speră să producă din luna iunie 61 de milioane de doze de vaccin AstraZeneca în laboratorul ce aparţine regelui thailandez, Vajiralongkorn.

Thailanda a înregistrat 27.000 de contagieri şi 87 de decese asociate COVID-19. Al doilea val apărut în luna decembrie a intrat în remisie, fiind înregistrate mai puţin de 100 de cazuri zilnice.

Citește și OMS: Cheagurile de sânge pot apărea în mod natural, nu sunt neobişnuite. Dovezile disponibile nu arată că vaccinul AstraZeneca e cauza

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

A cheltuit 150.000 de euro pe operații estetice pentru a arăta ”ca o papușă”, dar a ajuns ”un extraterestru”! Ce a ieșit

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O femeie de serviciu din Thailanda a devenit milionară peste noapte. Franțuzoaica pentru care lucra i-a lăsat toată averea

Doi cercetători au plecat în căutarea unui șarpe, în Thailanda, dar au descoperit o specie cu totul nouă, cu dinții „ca niște lame”

Regele cu 7 copii, dar fără moștenitor la tron: Căsătoria secretă cu o americancă aruncă în aer succesiunea regală thailandeză

Un panda roșu a fost găsit într-un bagaj pe aeroportul din Bangkok. 87 de animale erau pe cale să fie traficate ilegal

Partenerii noștri