Live

Xi Jinping stârnește nemulțumiri tot mai mari în rândul Partidului Comunist Chinez

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Kevin Frayer/Getty Images

Liderul chinez Xi Jinping începe sa deranjeze structura roșie a partidului. Se confruntă cu o opoziţie extinsă în interiorul propriului partid, susține o fostă profesoară de la Şcoala Centrală de Partid, institutia care se ocupă cu formarea de cadre de partid.

Profesoara a fost exclusă din partid luni, după ce o înregistrare audio cu remarci critice făcute de ea la adresa lui Xi au fost dezvăluite în luna iunie. Profesoara a părăsit deja China.

Într-un interviu pentru The Guardian, Cai Xia spune că disidența în Partidul Comunist este, de fapt, largă, dar oamenii se tem să vorbească de frica represaliilor. Profesoara îl acuză pe liderul chinez că transformă ţara în „inamicul lumii” și că „a omorât un partid și o țară”.  În acest mediu, „puterea nestingherită” a lui Xi a dus la greşeli inevitabile, precum în gestionarea epidemiei de Covid-19.

Beijingul a fost învinuit că a ascuns informaţii legate de apariţia epidemiei în Wuhan. Autorităţile sanitare au anunţat în 20 ianuarie că virusul este contagios, la câteva săptămâni bune de la apariţia primului caz.

„Sub regimul lui Xi, Partidul Comunist Chinez nu mai este o forță pentru progres în China. În fapt, este chiar un obstabol. Cred că nu sunt singura care vrea să părăsească partidul. Mulți oameni ar vrea să se retragă sau să plece din partid”, susține Cai Xia.

Xi și-a consolidat puterea prin eliminarea potentialilor rivali într-o așa-zisă campanie de combatere a coruptiei, cu toate că mita este o practică obișnuită în rândurile partidului comunist.

Xi a fost ales lider al Chinei în 2013. Constituția prevedea două mandate de cinci ani, însă în 2018, după consolidarea puterii, a fost eliminată restricția termenelor și poate rămâne la putere pe viață. Mandatele limitate au fost introduse la începutul anilor '90 și a fost inițiată de Deng Xiaoping tocmai pentru a evita acumularea de putere și revenirea unui nou Mao.

 

 

Editor: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O tornadă a făcut ravagii în China. Cel puțin 5 oameni au murit, iar alți 33 au fost răniți

SUA și China vor coopera pentru protejarea urșilor panda

Xi își reorganizează armata. Liderul de la Beijing vrea mai mult control și strategii pentru „războiul inteligent” modern (CNN)

China „va încerca să influențeze alegerile din SUA”. Blinken: „Avem dovezi”

Partenerii noștri