Live

Papa Francisc merge în Canada să ceară iertare pentru „genocidul cultural” asupra copiilor indigeni

Data publicării:
Papa Francisc. Foto: Profimedia Images

Papa Francisc a plecat duminică din Roma într-o călătorie apostolică în Canada pentru a-şi cere iertare pentru rolul Bisericii Romano-Catolice în problema şcolilor rezidenţiale, unde mulţi copii indigeni au fost abuzaţi, informează Reuters.

Suveranul pontif, în vârstă de 85 de ani, anturajul şi jurnaliştii care îl însoţesc, au decolat de pe Aeroportul Fiumicino din Roma cu o aeronavă a companiei italiene ITA spre destinaţia Edmonton, capitala provinciei Alberta din Canada.

Călătoria, cu durata de o săptămână, va include cel puţin cinci întâlniri cu populaţiile indigene, după ce papa Francisc şi-a luat angajamentul că şi va prezenta scuze pe teritoriul lor de origine pentru rolul Bisericii în şcolile rezidenţiale, care au căutat să elimine culturile indigene.

Voiajul va fi totodată şi un test pentru sănătatea papei, nevoit să anuleze o călătorie în Republica Democrată Congo şi în Sudanul de Sud, la începutul lunii iulie, din cauza unei probleme la genunchi, care l-a obligat să folosească mai întâi un fotoliu rulant şi mai târziu un baston, notează Agerpres.

Într-un interviu acordat exclusiv Reuters luna aceasta, Papa a făcut pentru prima dată publice detalii referitoare la starea sa, spunând că a suferit o mică fractură” la genunchi când a făcut un pas greşit în timp ce avea un ligament inflamat. 

În 2015, abuzurile suferite de supraviețuitorii școlilor rezidențiale au fost evidențiate într-un raport de referință al Comisiei pentru Adevăr și Reconciliere din Canada (TRC), transmite BBC News.

Școlile finanțate de guvern au făcut parte dintr-o politică menită să asimileze copiii indigeni și să distrugă culturile și limbile indigene. Aproximativ 150.000 de copii din Primele Națiuni, Métis și Inuit, au fost luați din familiile lor în și plasați în aceste școli.

Biserica Romano-Catolică a operat până la 70% din școlile rezidențiale. Existau peste 130 de astfel de școli împrăștiate în toată Canada, ultima închizându-se în 1996.

Raportul TRC a evidențiat poveștile supraviețuitorilor școlii. Mulți au fost supuși abuzului, îmbolnăvirii și malnutriției, iar TRC a numit sistemul școlilor rezidențiale un element central al unei politici de „genocid cultural”.

Unul dintre „apelurile la acțiune” din raport a fost o solicitare adresată Papei de a-și cere scuze pentru rolul bisericii catolice în conducerea școlilor.

În mai 2021, în Tk'emlúps te Secwépemc, o comunitate a Primelor Națiuni din regiunea canadiană Columbia Britanică, au fost găsite dovezi ale mormintelor nemarcate ale copiilor dintr-o fostă școală, folosindu-se tehnologia radar de pătrundere a solului.

Descoperirea a primit atenție internațională și a provocat o undă de șoc în toată Canada. După aceea s-au efectuat căutări similare în apropierea școlilor rezidențiale și, până în prezent, au fost găsite dovezi ale a peste 1.000 de morminte.

Aceste constatări au intensificat apelurile liderilor indigeni pentru scuze oficiale din partea Papei. În aprilie, Papa și-a cerut scuze unei delegații indigene care a călătorit la Vatican, spunând că școlile rezidențiale i-au provocat „durere și rușine”.

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Împușcată mortal în plină stradă, la 21 de ani, alături de iubit! Autoritățile au făcut o descoperire care schimbă totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Papa Francisc a transmis un mesaj de Paște credincioșilor: „Domnul Înviat să-i mângâie pe cei aflaţi în încercare”

Ambasadorul Canadei: România nu trebuie să se considere o țară mică în fața unei amenințări mari. Întreaga Alianță ar fi în spatele ei

Se extind mișcările propalestiniene. Studenții canadieni au instalat tabere în marile universități. 200 de arestări la UCLA, în SUA

Papa Francisc denunță comerțul cu armament: „E groaznic să câștigi bani din moarte”

Partenerii noștri