Live

Peste 10 milioane de francezi care merg cu mașina la serviciu vor primi bani de carburant, din 2023

Data publicării:
Peste 10 milioane de francezi care merg cu mașina la serviciu vor primi bani de carburant, din 2023. Foto: Profimedia Images

Persoanele care folosesc maşina pentru a merge la serviciu şi care au venituri modeste, situaţie în care se află 10 milioane de persoane în Franţa, vor primi în 2023 suma de 100 de euro sub formă de ajutor pentru achiziţia de carburant, a anunţat miercuri premierul Elisabeth Borne.

''Vom continua să protejăm puterea de cumpărare a francezilor, însă concentrându-ne mai mult asupra celor care au cea mai mare nevoie'', a declarat Borne într-un interviu la postul de radio RTL în care a prezentat această nouă măsură prin care se are în vedere compensarea persoanelor fizice pe fondul creşterii preţului la energie.

Pentru a beneficia de acest ajutor, o persoană va trebui să declare pe pagina web a fiscului că foloseşte maşina pentru a ajunge la locul de muncă.

Ajutorul nu va fi acordat pensionarilor, şomerilor şi celor care utilizează transportul public, transmite EFE, potrivit Agerpres.

Şefa guvernului francez a estimat că aceşti 100 de euro vor ajunge la circa 10 milioane de persoane, guvernul urmând să aloce în acest sens un miliard de euro.

Potrivit calculelor, pentru o familie medie care circulă 12.000 de kilometri pe an, aceşti 100 de euro reprezintă echivalentul unei subvenţii de 10 eurocenţi pe litru de carburant.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Leo Messi și-a văzut presupusa amantă la Mondial și s-a dus direct la ea! Ce a urmat a strâns 4,6 milioane de vizualizări

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

De la 4 iulie la Ziua Bastiliei: cum își reinventează America și Franța națiunile prin ritual

O prințesă italiană ar putea deveni următoarea primă-doamnă a Franței. „Sunt foarte fericit și extrem de îndrăgostit”

Franţa crede că summitul NATO de la Ankara poate contribui la „rearmonizarea” relaţiilor dintre Europa şi SUA. Pe ce se bazează Parisul

Cel puțin 3.700 de oameni au murit în Franța, Olanda și Belgia din cauze asociate valului de caniculă din iunie

Partenerii noștri