Reacția Chinei după ce SUA au menționat că obiectivul Americii este „descurajarea prin forţă” a Beijingului
Tentativele SUA vizând descurajarea Chinei sunt „sortite eşecului”, a avertizat joi Beijingul, în contextul în care administraţia preşedintelui Donald Trump a menţionat săptămâna trecută că unul dintre obiectivele sale este „descurajarea prin forţă” a Chinei în regiunea Indo-Pacifică, deziderat înscris în Strategia sa de apărare naţională, publicată recent, potrivit AFP.
„Faptele probează că toate tentativele vizând descurajarea sau blocarea Chinei sunt sortite eşecului”, a avertizat purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Jiang Bin, într-o conferinţă de presă la Beijing, scrie Agerpres.
Reprezentantul diplomaţiei chineze a spus că ţara sa este „dispusă să lucreze cu SUA” pentru promovarea unor relaţii reciproc avantajoase.
Preşedintele Donald Trump urmează să efectueze o vizită în China în aprilie pentru a se întâlni cu omologul său chinez Xi Jinping.
„Strategia de apărare naţională” (NDS) a SUA pe 2026, publicată săptămână trecută de Ministerul american al Războiului, relevă că Washingtonul „va descuraja China în regiunea Indo-Pacifică prin forţă, nu prin confruntare”.
Este o schimbare semnificativă faţă de politica de până acum a Pentagonului, care a adoptat un ton mult mai moderat în raport cu China şi Rusia.
Noul document preconizează totodată „relaţii respectuoase” cu Beijingul, fără să menţioneze Taiwanul, aliat al SUA, pe care China îl revendică drept parte a teritoriului său.
Precedenta NDS, publicată sub mandatul lui Joe Biden, califica deja China drept cea mai importantă provocare pentru Washington.
Însă textul din 2026 reiterează planurile administraţiei Trump de a implementa o strategie militară cunoscută sub numele de „descurajare prin negare”, potrivit căreia un potenţial agresor trebuie convins că are şanse slabe de succes în realizarea obiectivelor sale.
În decembrie, China a lansat rachete şi a desfăşurat zeci de avioane de luptă şi nave în jurul Taiwanului în cadrul unor manevre militare de mai multe zile, simulând o blocadă a porturilor insulei.
Editor : Sebastian Eduard
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News