Live

Statele Unite aprobă vânzarea a opt avioane F-16 către Bulgaria

Data publicării:
John Kirby, purtător de cuvânt la Casa Albă. FOTO: Profimedia Images

Statele Unite au aprobat vânzarea a opt avioane de luptă F-16 către Bulgaria pentru a întări securitatea acestui membru NATO, în contextul războiului din Ucraina.

Departamentul de Stat al SUA a transmis într-un comunicat că a notificat Congresul Statelor Unite despre intenţia de a vinde Bulgariei aceste avioane de vânătoare, precum şi muniţii, contra sumei de 1,67 miliarde de dolari.

Potrivit diplomaţiei SUA, vânzarea de F-16 va îmbunătăţi capacitatea Bulgariei de a face faţă ameninţărilor actuale şi viitoare, permiţând forţelor aeriene bulgare să desfăşoare în mod regulat avioane de luptă moderne în regiunea Mării Negre.

Întărirea flancului estic al Alianţei Nord-Atlantice face parte din strategia Washingtonului de a răspunde invaziei ruse în Ucraina.

Această vânzare ar putea relansa speculaţiile despre transferul în Ucraina a aeronavelor de luptă de fabricaţie sovietică pe care le deţine Bulgaria. Pentagonul pare să respingă această pistă. Purtătorul său de cuvânt, John Kirby, întrebat despre acest subiect, a îndemnat să nu tragă astfel de concluzii. "Ar fi o interpretare greşită", a asigurat el, scrie Agerpres.

Conducerea Ucrainei le cere partenerilor săi occidentali avioane de tip Mig-29, pe care armata sa ştie să le piloteze şi care sunt deţinute de câteva ţări din Europa de Est. Un posibil transfer al unor astfel de avioane din Polonia a fost discutat la începutul lunii martie, înainte ca Statele Unite să se opună, de teamă că Rusia ar putea vedea o implicare directă prea mare a NATO în conflict. 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Blocada maritimă a SUA pune în pericol armistițiul: Iranul amenință cu represalii în Marea Roșie

O țară și-a asigurat peste 270 de milioane de barili de petrol prin rute alternative la Strâmtoarea Ormuz

Cât costă benzina și motorina în marile rețele. Prețul petrolului scade pe fondul semnalelor privind reluarea dialogului SUA-Iran

Bogdan Ivan, discuții la Washington pentru finanțarea proiectelor energetice strategice ale României

Partenerii noștri