Live

SUA vor confisca un avion în valoare de 90 de milioane de dolari deținut de un oligarh rus

Data publicării:
SUA vor confisca un avion de 90 de milioane de dolari deținut de un oligarh rus. Foto: Twitter

Un judecător american a autorizat procuratura SUA să confişte un avion Airbus în valoare de 90 de milioane de dolari aparţinând oligarhului rus Andrei Skoci, relatează luni agenţia Reuters.

Skoci, care este membru al Duma, camera inferioară a legislativului rus, a fost iniţial supus sancţiunilor de către Trezoreria SUA în 2018 pentru presupuse legături cu grupări ale crimei organizate ruseşti, iar după invazia din Ucraina din 24 februarie Biroul pentru controlul activelor străine al Trezoreriei (OFAC) a decis noi sancţiuni împotriva acestuia, scrie Agerpres.

Conform procurorilor, Skoci, care este miliardar şi membru al partidului Rusia Unită, pro-Putin, deţine avionul în cauză prin companii-paravan şi aeronava se află în prezent în Kazahstan.

Un iaht al miliardarului a ancorat în iunie în Dubai, considerat un refugiu pentru averile ruseşti în contextul intensificării sancţiunilor occidentale împotriva aliaţilor preşedintelui rus Vladimir Putin.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Omul care ar schimba Rusia. Cel mai mare industriaș rus îl avertizează pe Putin despre dezastrul iminent cu care se confruntă țara

Unde își ține un oligarh rus iahtul de 700 de milioane de dolari, dotat cu sistem antirachetă și submarin, ca să nu-i fie confiscat

Cum arată superiahtul de 300 de milioane de dolari confiscat de SUA de la un oligarh rus și scos acum la licitație

O importantă echipă de fotbal din Olanda, retrogadată în liga secundă pentru legăturile pe care le-a avut cu oligarhul rus Abramovici

Partenerii noștri