Live

Tensiuni între China și Australia: „Răscumpărarea cu forța a controlului asupra portului Darwin va avea consecințe”. Poziția SUA

Data actualizării: Data publicării:
Portul Darwin servește și ca bază pentru pușcașii marini americani. Foto: Profimedia

China va lua măsuri pentru a apăra interesele companiilor sale dacă Australia răscumpără cu forţa controlul asupra portului strategic Darwin, în nordul ţării, a avertizat miercuri ambasadorul chinez la Canberra, citat de AFP.

În 2015, grupului chinez Landbridge i s-a acordat un contract de închiriere pe 99 de ani pentru portul Darwin, o decizie criticată pe larg care a dus la înăsprirea examinării vânzărilor de infrastructură majoră, scrie Agerpres.

Anul trecut, prim-ministrul Anthony Albanese a declarat că portul ar trebui să fie „în mâinile australienilor”, promiţând să recâştige controlul asupra acestui „activ strategic”, atât din motive economice, cât şi de securitate.

Dacă Landbridge este forţată să renunţe la contractul de închiriere, „atunci avem obligaţia de a lua măsuri pentru a proteja interesele companiei chineze - aceasta este poziţia noastră”, a declarat miercuri ambasadorul Xiao Qian presei australiene.

„Vom vedea când va fi momentul potrivit să spunem ceva, să facem ceva, pentru a reflecta poziţia guvernului chinez şi a proteja interesele legitime ale companiilor noastre chineze”, a spus el.

Ambasadorul a avertizat că recâştigarea controlului asupra portului ar putea afecta investiţiile, cooperarea şi comerţul dintre companiile chineze şi regiunea Darwin.

„De asemenea, nu este în interesul Australiei”, a declarat el.

Premierul australian a raportat că guvernul său a indicat clar deja că se opune vânzării portului către „interese non-australiene”.

„Suntem hotărâţi să ne asigurăm că acest port revine în proprietatea australienilor, deoarece este în interesul nostru naţional”, a declarat el jurnaliştilor miercuri, în cursul unei vizite în Timorul de Est.

Poziția SUA

Portul Darwin este cel mai apropiat de vecinii asiatici ai Australiei şi este folosit ca bază pentru puşcaşii marini americani aflaţi prin rotaţie în ţară.

Preşedintele american de atunci, Barack Obama, s-a plâns că Washingtonul nu a fost informat despre planul Australiei de a face afaceri cu Landbridge.

 

Editor : Sebastian Eduard

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Răsturnare de situație! Grecii au revăzut imaginile cu accidentul din Timiș și au dat verdictul: ”Nu se poate”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cât au costat desfăşurările militare ordonate de Trump în marile oraşe americane. Washington, cea mai scumpă operaţiune

Marco Rubio afirmă că NATO trebuie „reimaginată” pentru a rămâne puternică. SUA „nu au resurse nelimitate”

Rubio afirmă că SUA ar putea participa la noile negocieri dintre Rusia şi Ucraina. „Rămâne o problemă nerezolvată”

Un ministru din Malaysia, ironizat după ce a afirmat că stresul la locul de muncă poate schimba orientarea sexuală a oamenilor

Partenerii noștri