Tensiuni între primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, și consilierii PSD din Consiliul General, în cadrul ședinței de astăzi, unde aleșii locali social-democrați au respins o propunere a edilului ca Bucureștiul să găzduiască un eveniment internațional - Forumul Orașelor 2027 - și au cerut și scoaterea de pe ordinea de zi a unor proiecte prin care primarul dorește desființaea mai multor instituții subordonate PMB din zona culturală. Ciucu spune că ce face PSD este o testare a majorității din Consiliu, dacă ea mai există sau nu şi vor vedea împreună acest lucru în urma dezbaterii.
ACTUALIZARE 12:52 Grupul PSD din CGMB a cerut, joi, retragerea de pe ordinea de zi a punctelor 5, 6 şi 8, care prevăd transferuri, reorganizări în zona culturală şi de programe pentru comunitate.
„Noi nu contestăm ideea de eficientizare, dar nu putem vota astăzi aceste proiecte în forma prezentată, pentru că lipsesc mai multe elemente esenţiale. (..) Un transfer făcut în grabă riscă doar să fie o mutare administrativă, nu o reformă reală. Nu avem claritate pe posturi şi pe schemele de personal. Dacă mutăm activităţi, trebuie să fie clar cine şi ce face efectiv, cu ce posturi, cu ce responsabilităţi şi în ce organigramă. Astfel riscăm să votăm instituţii pe hârtie, iar în practică să apară blocaje la programe, confuzie pentru beneficiari, probleme pentru angajaţi şi servicii mai slabe pentru Bucureşti. Aşa încât, domnule primar, vă rog să ne comunicaţi concret care este planul de tranziţie, cum se transferă personalul şi posturile şi cum asigurăm continuarea activităţilor pentru public, fără să aibă întreruperi”, au anunţat consilierii PSD, potrivit News.ro.
Consilierii Generali ai PSD au solicitat retragerea acestor puncte şi reintroducerea într-o şedinţă viitoare după completarea documentaţiei.
„Este evident că nu este vorba despre o reformă. Este vorba despre închiderea a patru instituţii care nu mai funcţionează, patru instituţii care trebuiau să fie închise de doi ani. Deci, doi ani de zile nu înţeleg de ce aceste patru instituţii, care nu mai corespund legislaţiei şi ordonanţei cu privire la numărul maxim de posturi. Evident, sunt şi alte instituţii, dar acestea sunt cele mai lesne şi uşor de închis. Am găsit aici, la primărie, deja referate pentru ca ele să fie închise”, a răspuns primarul Capitalei, Ciprian Ciucu.
El a precizat că aceste instituţii cumulează un buget anual de aproximativ 7,7 milioane de lei pe chirii şi lucruri care nu îşi justifică efectiv existenţa.
„Nu înţeleg de ce să lungim această situaţie. O ştiţi foarte bine, mai bine decât mine. Nu ştiu de ce a trebuit să treacă doi ani şi să vină un primar, pentru a fi închise. Nu ştiu de ce nu le votaţi, pentru că, încă o dată, nu propunem o reformă în zona culturală, pur şi simplu acoperim o gaură care se rostogoleşte în fiecare an. Evident, în momentul în care o să venim cu o strategie şi cu o mod de acţiune pe zona culturală, vom discuta cu toate grupurile politice, cu toate partidele politice, vom avea un consens. Ţin minte că la discuţia cu liderii de grup nimeni nu a avut nicio problemă, dar absolut nicio problemă, din contra, toate partidele au salutat această idee că, în sfârşit, nu mai rostogolim gaura bugetară. Deci n-am niciun motiv să le scot de pe ordinea de zi”, a răspuns Ciucu.
„Vă rog frumos, în conformitate cu conştiinţa dumneavoastră sau cu strategia de partid, să daţi un vot”, a mai spus primarul.
Ciprian Ciu a arătat că este vorba de testarea unei majorităţi.
„Evident, înţeleg că este momentul în care se testează o majoritate, dacă ea mai există sau nu şi o să vedem, împreună, pentru că nu cred că are PSD o problemă cu aceste proiecte, ci este vorba despre testarea unei majorităţi, pe care am găsit-o aici în Consiliu General, pe care am menţinut-o, inclusiv viceprimarul PSD are toate atribuţiile, care au fost deja negociate, la sfârşitul anului trecut, şi înţeleg foarte bine că nu este vorba despre aceste proiecte, ci despre un statement politic al PSD. Aşa că voi continua să respect Partidul Social Democrat, îi voi informa din timp, vom discuta din timp, aşa cum am discutat şi am agreat că aceste proiecte pot fi puse pe ordinea de zi, şi acum, să veniţi să-mi cereţi să le scot, e puţin, e puţin, cum să vă zic eu, de neînţeles”, a mai comentat primarul Capitalei.
„Haideţi să testăm majoritatea, dacă asta îmi propuneţi. Şi am toate argumentele, dacă vreţi, de la natură financiară până la partea de activitate, că aceste instituţii, care trebuiau încă o dată, conform legii, să fie închise de 2 ani de zile, şi dacă vreţi, le scoatem şi pe fond, nu am niciun fel de problemă, sunt oamenii aici de la tehnic, putem să intrăm pe o discuţie semnificativă pe fond. Dar, încă o dată, nu am motive să le scot. Aşa că vă rog să le votaţi”, a spus Ciucu.
Știrea inițială. Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a cerut joi, în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti, să fie împuternicit să depună dosarul de candidatură, în numele Municipului Bucureşti, pentru a fi oraş gazdă al evenimentului internaţional Forumul Oraşelor - City Forum 2027. Propunerea a fost respinsă, la vot, de consilierii generali de la PSD. Edilul a reacționat spunând că înțelege că e vorba despre testarea unei majorități în Consiliul general.
Propunerea primarului Capitalei a fost respinsă la vot, cu 26 de voturi pentru şi 28 de abţineri. După vot, Ciprian Ciucu, a reacţionat la votul de respingere dat de consilierii generali de la PSD.
„Înţeleg că vreţi să testaţi o majoritate politică, dar ce aveţi cu bucureştenii, cu Bucureştiul? Primăria Municipiului Bucureşti a mai candidat şi în trecut, în urmă cu doi ani. A fost foarte aproape să câştige. Eu pot să înţeleg multe, dar proiecte benigne, sau proiecte bune pentru oraşul nostur, să îl punem pe hartă, să discutăm politici, asta nu mai înţeleg. Păcat, PSD”, a spus Ciucu, potrivit News.ro.
Primarul Capitalei a cerut în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti ca pe ordinea de zi a şedinţei să fie introdus un nou proiect de hotărâre, care prevedea împuternicirea primarului general al Municipului Bucureşti să depună dosarul de candidatură, în numele Municipului Bucureşti, pentru a fi oraş gazdă al evenimentului internaţional Forumul Oraşelor - City Forum 2027.
„Este o candidatură de care cred că oraşul nostru are nevoie şi, aşa cum ştiţi, este vorba despre un eveniment sub auspiciile Comisiei Europene. Cred că este binevenit şi de aceea propun ca acest proiect să fie la punctul 68”, a spus Ciucu la începutul ședinței CGMB.
Editor : B.E.