Live

Austria: Deschiderea spaţiului maritim şi aerian pentru România şi Bulgaria nu constituie o apartenenţă deplină la spaţiul Schengen

Data publicării:
Austria spune că deschiderea spaţiului maritim şi aerian european pentru România şi Bulgaria nu constituie o apartenenţă deplină la spaţiul Schengen. Foto: Profimedia

Austria spune că deschiderea spaţiului maritim şi aerian european pentru România şi Bulgaria nu constituie o apartenenţă deplină la spaţiul Schengen şi nu a prezentat un calendar de implementare, relatează France Presse.

„Schengen Air înseamnă că pasagerii care vin din România şi Bulgaria nu vor mai fi supuşi unui alt control al paşapoartelor decât cel al companiei aeriene la poarta de îmbarcare”, a explicat pentru AFP Ministerul de Interne din Austria, citat de Agerpres.

Dar „în prezent nu există negocieri privind aderarea” propriu-zisă şi, prin urmare, „nu există o dată” pentru punerea în practică, a precizat ministerul.

Condiţiile puse de Viena pentru „Schengen Air” sunt creşterea operaţiunilor Frontex în Bulgaria şi bani de la Comisia UE pentru o protecţie solidă a frontierelor externe. Ministerul de Interne de la Viena a precizat pentru agenţia austriacă de presă APA că solicită, de asemenea, sporirea controalelor la frontierele terestre şi ca solicitanţii de azil, în special din Afganistan şi Siria, să fie preluaţi de România şi Bulgaria.

Precizările Austriei vin după ce România şi Bulgaria au anunţat anterior că au ajuns la un acord cu această ţară pentru a beneficia de libera circulaţie în spaţiul Schengen la nivel maritim şi aerian, problema frontierelor terestre fiind amânată pentru mai târziu.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

O femeie a oprit o mașină în stradă și ce a urmat face înconjurul lumii! Spaniolii exclamă: ”Avem clipul anului”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Șase state cer Comisiei Europene reducerea cu „sute de miliarde de euro” a bugetului UE pentru 2028-2034: „Noi finanțăm circa 40%”

Forțele armate austriece avertizează soldații cu privire la contactul cu 21 de presupuși agenți ai Kremlinului

Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară

Diseară se decide Supercampioana Europei: PSG vs Aston Villa. Decizie mai puțin obișnuită în caz de egalitate

Partenerii noștri