Live

China a devenit principalul partener comercial al Uniunii Europene

Data publicării:
China a devenit principalul partener comercial al Uniunii Europene. Foto: Profimedia

China a devenit, în anul 2020, principalul partener comercial al Uniunii Europene, surclasând Statele Unite, anunţă Oficiul european pentru statistici (Eurostat), potrivit Mediafax.

„În cursul anului 2020, China a fost principalul partener comercial al Uniunii Europene. Acesta este rezultatul creşterii importurilor (+5,6%) şi exporturilor (+2,2%)”, a transmis luni Eurostat, conform unui raport.

„În același timp, relaţiile comerciale UE-Statele Unite au înregistrat scăderi semnificative atât la nivelul importurilor (-13,2%), cât şi al exporturilor (-8,2%)”, precizează Eurostat.

Valoarea totală a schimburilor comerciale UE-China a fost de 586 de miliarde de euro în 2020, în timp ce schimburile comerciale UE-SUA au fost la nivelul de 555 de miliarde de euro în 2020.

Următorii parteneri comerciali ai Uniunii Europene au fost, în 2020, Marea Britanie, Elveţia, Rusia, Turcia, Japonia, Norvegia, Coreea de Sud şi India.

Uniunea Europeană a înregistrat, în decembrie 2020, un surplus comercial total (raportul exporturi/importuri în relaţia cu state terţe) de 30,1 miliarde de euro, iar zona euro, un surplus comercial de 29,2 miliarde de euro.

 

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ucraina trebuie să facă parte din arhitectura de securitate a Europei, afirmă şefa politicii externe a UE

România se află printre statele UE care cheltuiesc cel mai puțin pentru protecție socială. Ce pondere a fost alocată în 2025

China a blocat premiera unui film despre începutul pandemiei de COVID-19. Pelicula urma să ajungă vineri în cinematografe

Ce se știe despre gruparea Statul Masculin, care a revendicat valul de amenințări cu bombe care vizează zboruri din Europa

Partenerii noștri