Live

Criza penitenciarelor din Suedia: De ce sute de deținuți vor fi transferați în celule estoniene până la finalul anului

Data publicării:
Sursa foto: Profimedia Images

Primii patru deţinuţi suedezi au sosit marţi la închisoarea din Tartu, în Estonia, unde urmează să-şi ispăşească pedeapsa în temeiul unui acord semnat între Stockholm şi Tallinn, a anunţat administraţia penitenciară din ţara baltică, relatează AFP.

În 2025, Suedia a încheiat acest acord cu Estonia în vederea închirierii unor celule de închisoare pentru un număr maxim de 600 de deţinuţi, anticipând o presiune puternică asupra propriilor instituţii penitenciare.

Deţinuţii au sosit în Estonia „cu un zbor charter cu destinaţia baza aeriană Amari”, potrivit unui comunicat. De la aeroport, aceştia au fost duşi la închisoarea din Tartu (est), escortaţi de o unitate înarmată a administraţiei penitenciare locale.

„Transportul şi încarcerarea s-au desfăşurat conform planului şi fără incidente”, a anunţat administraţia penitenciară estoniană.

Toţi deţinuţii trimişi în Estonia au fost verificaţi în ambele ţări înainte de transfer, iar Estonia şi-a dat acordul în mod selectiv înainte de a-i primi. Conform acordului, transferul deţinuţilor nu va putea viza, în special, persoanele implicate în crima organizată, teroriştii, deţinuţii radicalizaţi, femei şi minori.

Până la sfârşitul lunii septembrie ar urma să fie admişi în închisoarea din Tartu până la 100 de deţinuţi suedezi, iar până la sfârşitul anului, până la 200, potrivit autorităţilor estoniene.

Suedia a înregistrat o creştere a criminalităţii violente în ultimii ani, cu împuşcături şi atacuri cu dispozitive explozive legate de reglări de conturi între reţele criminale rivale.

Editor : Sebastian Eduard

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Suedia își lansează propriul MI6. Amintirile unei mari greșeli încă îi bântuie pe spionii europeni

Suedia anunţă dejucarea unei operaţiuni a serviciilor de informaţii ruse. Ce urmărea Moscova

De ce Estonia devansează toate celelalte țări în ceea ce privește expații. Locul României în Indicele Global de Relocare

Decizie istorică: Ucraina va primi o navă confiscată din flota fantomă a Rusiei care transporta cereale furate din teritoriile ocupate

Partenerii noștri