Live

România este printre ţările din UE cu cei mai mulţi judecători. Cu cât a crescut numărul acestora în 9 ani

Data publicării:
Credit foto: Guliver/Getty Images

Uniunea Europeană avea, în 2024, o medie de 15,7 judecători la 100.000 de locuitori, în scădere de la 17,7 judecători la 100.000 de locuitori, în anul 2014, arată datele publicate, vineri, de Eurostat, cu ocazia Zilei justiţiei penale internaţionale. 

Potrivit statisticii europene, în rândul statelor-membre, Croaţia şi Slovenia au cei mai mulţi judecători, cu 43,3 judecători, respectiv 40,2 judecători la 100.000 de locuitori. Pe locurile următoare se situează Luxemburg (36 judecători), Bulgaria (35,4) şi România (35,3 judecători). 

La polul opus, Irlanda avea, în 2024, doar 3,6 judecători la suta de mii de locuitori, urmată de Austria (4,3 judecători), Spania (6,2), Cehia (6,7) şi Italia (7,9). 

În ultimul deceniu, numărul de judecători a crescut în România de la 22,67, raportat la 100.000 de locuitori, în anul 2015, până la 35,31, în anul 2024. 

Repartiţia pe sexe arată că femeile sunt majoritare în aproape toate ţările UE. Doar în Irlanda ponderea judecătorilor de sex masculin (56,4%) este mai mare decât cea a judecătorilor de sex feminin (43,6%), respectiv 110 bărbaţi faţă de 85 de femei. 

În cazul României, din numărul total de 6.732 de judecători, 2.331 sunt bărbaţi şi 4.401 sunt femei. 

Pe 17 iulie este Ziua justiţiei penale internaţionale, iar celebrarea acesteia face trimitere la data din anul 1998 când a avut loc semnarea Statutului de la Roma al Curţii Penale Internaţionale, document de referinţă pentru justiţia internaţională privind cazurile de genocid, de crime împotriva umanităţii şi crime de război. 

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

UE contribuie la finanțarea războiului lui Putin. Europa cumpără mai mult gaz rusesc ca niciodată: una spune, alta face

Reacția Rusiei, după ce UE a acuzat FSB de atacuri cibernetice și a adoptat sancțiuni contra Moscovei: Nu se aduc niciodată dovezi

Republica Moldova primește 120 de milioane de euro de la UE pentru sistemul de apărare aeriană

Negocierile pentru euro digital încep în Uniunea Europeană. Cum va funcţiona noua monedă electronică

Partenerii noștri