Live

AVERTISMENT. A început numărătoarea inversă, vulcanul Agung a atins „faza critică”

Data publicării:

Aeroportul internațional Ngurah Rai din insula turistică indoneziană Bali rămâne închis miercuri, pentru a treia zi, ca urmare a menținerii gradului de alertă la nivel maxim în fața riscului de erupție a vulcanului Agung, au anunțat autoritățile, citate de agenția DPA, transmite Agerpres.

De sâmbătă, vulcanul Agung împrăștie lavă și cenușă. 

Purtătorul de cuvânt al Agenției indoneziene pentru gestionarea dezastrelor, Sutopo Nugroho, a anunțat că Aeroportul Internațional Ngurah Rai, situat în apropiere de Denpasar, capitala provinciei Bali, va rămâne închis până joi, ora locală 7.00 (23.00 GMT, miercuri).

„Cenușa vulcanică aflată la înălțimea de 25.000 de picioare (7.600 de metri) este purtată către sud-vest, atrasă de ciclonul tropical Cempaka'', a precizat acesta.

Ploi torențiale declanșate de ciclonul Cempaka au produs inundații și alunecări de teren în urma cărora unsprezece persoane și-au pierdut viața săptămâna aceasta pe insula principală indoneziană Java, a adăugat Sutopo.

Intensificarea activității vulcanului Agung de 3.142 de metri înălțime a determinat autoritățile să crească, luni, nivelul de alertă de la 3 la 4, maxim, în Bali, și să ordone evacuarea a aproape 100.000 de persoane aflate în zona de excludere din jurul craterului vulcanului.

Ploaia a spălat cenușa depusă pe sol, ceea ce a dus la formarea de șuvoaie noroioase care s-au scurs pe mai mulți kilometri pe pantele vulcanului.

Sutopo a declarat că până în prezent aproape 39.000 de persoane s-au refugiat în adăposturi temporare.

Citiți și: VIDEO. Riscul de erupție la scară largă a vulcanului Agung, tot mai mare

Un vulcanolog guvernamental, Gede Suantika, a declarat marți că muntele Agung a intrat într-o „fază critică'', iar o erupție mai mare s-ar putea produce oricând.

După închiderea operațiunilor pe Aeroportul internațional Ngurah Rai, cursele locale și internaționale au fost direcționate către aeroporturile din Surabaya, capitala provinciei Java de Est, Makassar, capitala provinciei Siulawesi de Sud, insula Lombok, Banyuwangi în estul provinciei Java de Est sau Kupang din Nusa Tenggara de Est.

Agung este unul dintre cei 129 de vulcani activi din Indonezia, un vast arhipelag însumând 17.500 de insule.

Vulcanul a erupt ultima dată pentru o perioadă de aproape un an în 1963 și 1964, provocând moartea a aproape 1.600 de persoane.

Agung s-a „trezit" în luna septembrie, iar, la acel moment, autoritățile au decretat nivelul maxim de alertă, 140.000 de persoane fiind evacuate. O lună mai târziu, situația s-a calmat și mulți locuitori s-au întors la casele lor. Vulcanul Agung a erupt din nou marțea trecută forțând 25.000 de persoane să se pună la adăpost.

Indonezia se întinde peste Inelul de Foc al Pacificului, la intersecția mai multor plăci tectonice, iar aici se produce 90% din activitatea seismică a lumii, potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS).

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum arată capitala de 35 de miliarde de dolari construită de la zero în junglă

15 morți în Indonezia, unde ploile au provocat inundații și alunecări de teren

Ultimele ore din viața lui Platon au fost dezvăluite după descoperirea unui manuscris antic în cenușa vulcanică a Vezuviului

Țara care își mută capitala pentru că actuala se scufundă în mare. Pentru asta, se construiește un oraș de la zero

Partenerii noștri